“Nu” inseamna “Nu”

Era Ruga in sat, cu ocazia nasterii Fecioarei Maria, si s-au adunat cu mic cu mare la sarbatoare. Doamnele si domnisoarele s-au pregatit din timp cu haine festive, care mai stralucitoare ca alta, si-au facut frezele, s-au cosmetizat si machiat cat mai strident, doar-doar or iesi in evidenta. Domnii, mai modesti. Deh, din principiu. Chiar si copiii aveau tinuta speciala pentru asemenea evenimet si erau frumosi ca florile. Acestia dadeau navala la tarabele cu jucarii, cu zorzoane, cu maruntisuri, adica cu fleacuri. Dar ce fleacuri! Stralucitoare si ademenitoare de nu te puteau tine deoparte. Placerea oricarui copil sa navaleasca asupra tinichelelor alea mai ales in zi de Ruga.

Formatia de muzica populara intretinea atmosfera. Se juca in curtea caminului cu foc si multa voie buna, se chiuia, se radea, se fila si flirta, se alerga si asa mai departe. Veselia era intretinuta, evident, de muzica, de dans si de bere.

Seara era rezervata tinerilor. Batranii si copiii plecau la casele lor si ramaneau tinerii, chiar si cei casatoriti, dar mai ales cei singuri, pregatiti sa agate cate una, cate unul cu care sa se distreze in urmatoarele zile de Ruga. Atmosfera era in continuare incendiara, ba chiar mai mult.

Una din tinerele prezente cunoaste un baiat si raman o vreme impreuna. Joaca, glumesc, beau o bere impreuna, apoi el o invita la plimbare prin sat sa se mai racoreasca si sa se mai linisteasca. Ea e naiva si nu banuieste ca cineva, oricine pe lumea asta, ar putea sa se poarte atat de frumos si atent cu ea si totusi sa aibe ganduri necurate. E un baiat politicos, protector, atent si totusi condus de nevoi trupesti, ca atatia altii. In momentele alea judecata le este tulbure si primeaza doar pofta. Spus frumos, in cazul in care nu vorbim de brute care nu au alt gand decat siluirea fetelor, fiind singura modalitate de a-si aduce aminte de o viata anterioara cand erau asa un specimen.
lipsa poza

Tanara pleaca la o plimbare prin sat negandind ca-si va pierde fecioria. O duce pana aproape de cimitir, departe de ochii tuturor, si totusi printre case. Ii este frica sa tipe pentru ca individul o ameninta ca o pocneste, iar primul ei gand in situatia data este :”ce va zice taica-meu daca ma va vedea batuta? Daca ma violeaza, ai mei nu vor sti, dar daca ma vad batuta isi vor da seama ce s-a intamplat si ma vor omori.” L-a rugat, l-a implorat, i-a spus ca e virgina, iar individul a spus ca verifica si daca e asa cum spune ea, o lasa in pace. A avut ghinionul sa aibe un himen elastic sau perforat si individul a crezut ca ea minte. Nu mintea.

Multi ani nu a povestit nimanui pana cand sora ei a marturisit ca fiind intr-o excursie la munte, niste indivizi (trei la numar) au luat-o cu forta intr-o masina si au sechestrat-o intr-o casa. Din ‘fericire’ , nu au abuzat toti de ea, ci doar unul.

Zilele trecute, la baie la Timis, un individ ia cu forta o tinerica si o arunca in apa. Se lipeste de ea ca raia si nu-i mai da pace cateva ore. Fata e vizibil deranjata de el, chiar scarbita, dar ii e prea rusine si frica sa riposteze. Nu e singura acolo, e cu sora si cu cumnatul ei si totusi nu da semne ca ar avea nevoie de ajutor. Se vede pe fata ei, in vocea ei pierduta, in tinuta ei, ca e pusa intr-o stare de adanca neliniste si tulburare, dar se preface ca totul e ok. Ar striga dupa ajutor daca ar avea putin curaj. Cei doi ies din apa si el o conduce undeva in boscheti. Au o figura grava amandoi si sigur nu-si cauta un loc unde sa faca pipi. Lipsesc o vreme, nu foarte mult timp, si deodata se aude un tipat, ceva de genul: ” Nu vreau! Lasa-ma!” Sora-sa si cumnatu-sau sunt prin preajma si sar imediat sa vada ce se intampla. Cei doi ies din boscheti si pe fata ei, din nou, se vede cum incerca sa salveze aparentele.

Mame si tati, aveti grija de fetele voastre! Invatati-le cum trebuie sa procedeze in asemenea situatii, spuneti-le ca trebuie sa aibe incredere in voi in orice situatie s-ar afla vreodata. Spuneti-le ca voi sunteti Primul lor Ajutor si nu Judecatorul lor. Ajutati-le sa aibe incredere in voi si feriti-le de nenorociti.
25.06.2008

Cosmarul din spital sau Kafka

02.06.2008

Ma macina o gramada de ganduri, impresii, pareri, sentimente, toate in contradictoriu, dar cel mai tare ma macina nehotararea mea si neputinta de a-mi da seama ce s-a intamplat, de fapt. A fost un real cosmar pe care nu-mi inchipuiam ca am sa-l traiesc. Hm! medicul spunea ca “aici nu e Kafka”, adica in spital, lovind usor cartea ce o aveam pe noptiera. Ba nu, domnule doctor, Kafka a fost, cel putin pentru micuta mea a fost Kafka la puterea 20.

Imediat dupa Pastele mic, am facut o iesire la iarba verde cu intreaga familie. Urasc din tot sufletul ziua aia, desi nu era ea de vina, dar a contribuit la suferinta de mai tarziu. Seara, fetita mea de doi ani jumate a facut febra si a vomat. A doua zi starea ei s-a inrautatit si am mers la medic. Cum ea nu inghitea medicamente de niciun fel nu am reusit sa-i administrez tratamentul si i-a fost din ce in ce mai rau. Medicul de familie lipsea, asa ca ne-am dus la Urgente la Pediatrie. Ne-au internat imediat cu diagnosticul angina acuta eritematopultacee. Atat. A fost singurul diagnostic, desi le-am spus ca nu mancase de 6 zile si nu avusese scaun de 5, ca voma si acuza dureri de stomac. Au spus ca are dureri de stomac si nu mananca din cauza ca are gatul plin de puroi. Stiam ca nu e asta, le-am povestit despre dificultatile ce le am cu ea in alimentatie si despre constipatia habituala de care sufera. Le-am spus ca are stomacul deranjat si nu poate elimina fecalele din cauza ca-i prea constipata si ca ar fi bine daca i-ar face o clisma sa o ajute putin. “E mai traumatizant, doamna. Ii dam lactuloza, e mai usor pentru ea.”

Pana la varsta ei a luat doar de vreo 2-3 ori antibiotice, nu se imbolnavea si daca se intampla se vindeca repede doar cu vit.C si un sirop de plante. Nu am tratat-o cu medicamente pentru ca nu reuseam. Avantaj sau dezavantaj, in final? Au bagat in ea antibiotice tari, injectabile, au traumatizat-o cu injectiile, cu recoltarea pentru analize, s-a speriat ingrozitor de toti strainii aia pe care oricum nu-i placea, care o tineau cu forta si-i provocau durere. Ea, care intotdeauna a fost ocrotita si absolut niciodata chinuita in vreun fel. Toate se faceau cum ii era voia, se simtea bine doar cu familia, iar pe straini nu-i placea deloc, nu vroia sa-i vada si abia-abia le vorbea.

A suferit enorm inca de atunci, desi chinurile ei erau abia la inceput. Se trezea si striga: “Vreau acasa!” Nu pot descrie frustrarea mea, neputinta mea de a o face sa-i fie mai bine. Cand veneau asistentele sa-i aplice tratamentul tipa ca din gura de sarpe. “Nu mai vreau! Nu mai vreau!” Nu pot descrie in cuvinte suferintele noastre, ale ei fizice si psihice, ale mele… suferintele unei mame de a-si vedea copilul chinuit, suferind. S-ar fi vindecat repede daca ea ar fi fost dotata de la natura cu mai putina teama de straini si ceilalti cu mai multa intelegere fata de durerile unui copilas care habar n-avea ce-i aia. Au crezut ca se preface, ca-i rea, ca-i necooperanta. Rahat!

Am crezut ca e mai bine si am primit invoire pentru weekend. Urma sa venim la spital doar pentru tratament. Am ajuns acasa, dar saracuta, nu se putea bucura. Nicio schimbare pe fata ei, nicio urma de bucurie ca e acasa. A doua zi febra 39.5 si varsaturi repetate. Ne-am intors la spital si un idiot de doctor m-a intrebat de ce am plecat acasa daca ea nu e mai bine. Nu ma vad ca eu pocnesc de sanatate in timp ce ea e ca o leguma? Idiot nenorocit! Jigodie! Binenteles ca m-am certat cu el pentru idioteniile spuse, a lasat tonul mai jos si ne-a cautat un alt loc in alt salon. Mi-am sarutat fata pe obraji si boul mi-a zis ca sa nu o mai sarut pe fata ci doar pe cur, ca doar acolo trebuie sarutati copiii ca sa nu le transmitem din flora noastra microbiana. Esti un mare bou, domnule doctor! Poate ca tu habar n-ai ce inseamna dragostea fata de copilul tau! Si animalele sunt mai afectuase decat tine.

Am mai stat doua zile in spitalul ala fara sa stie cineva ce are copilul. Dormea non-stop si daca avea momente scurte de luciditate, ma striga cu glas stins, imi cerea mana si-mi spunea ca vrea acasa. Sufletul si inima-mi erau sfasiate de durere. Febra nu-i mai scadea, era, in sfarsit, pusa la perfuzii, ceea ce trebuia de mult sa se intample pentru ca nu era alimentata de multa vreme. In mintea lor totul se intampla din cauza puroiului din gat. Nu au mai investigat mai departe, nu au incercat sa elimine din efecte si, pur si simplu au asteptat sa se rezolve de la sine, doar in urma tratamentului cu antibiotice. A, tratamentul i-a fost schimbat dupa trei zile de la internare pentru ca nu cotizazem la doamna doctor care ne-a preluat de la doctorul care ne internase. Eu de unde, puii mei, sa stiu ca ne-a preluat ea. Sa mananci rabdari prajite, timp de un an, idioato! In fine, au vazut ei ca nu-i dau de capat fetei si ne-au transferat la alt spital, la chirurgie. Abia aici i-au facut clisma si din ea a tasnit un lichid negru ca zatul de cafea. Ce-o fi fost in organismul ei? Puiul mea avea putine momente de luciditate, in restul timpului dormea, avea febra peste 39, si era perfuzata. A doua zi i-au mai facut o clisma, si… acelasi lucru. Vazand ca starea ei nu se imbunatateste in niciun fel, au banuit ca ar avea apendicita perforata. Sa nu mai spun ce sperietura am tras! Si asa totul era un cosmar, ma intrebam cine si cu ce gresise in toata povestea asta, de ce trebuie ea sa sufere atat, un ghem de om de 10 kg, o dulceata de copil, plin de viata pana in urma cu 7 zile. De ce?

A doua zi au operat-o. Of, ghemul meu! Puiul meu!

Dupa operatie a venit medicul si a spus ca nu era apendicita perforata ci doar era infundata si avea niste ganglioni pe apendic. Chipurile! Cica au trimis apendicul la Anatomia Patologica si trebuie sa asteptam rezultatele. Am crezut, desi aveam indoieli in suflet inca de atunci. Nu, copilul meu nu e suferind de nicio bola, ci doar a facut o nenorocita de enterocolita din cauza unei prajituri sau a unui ou si nu au stiut sa trateze la timp, adica nu au investigat cum se cuvine aia care trebuiau sa o faca.

Seara, dupa multa vreme, fetita mea s-a ridicat in fundulet, era lucida, desi extrem de epuizata, (of, Doamne!) si pentru prima data dupa vreo 2 saptamani a cerut de mancare. I-am dat un biscuite si cu manuta tremuranda l-a muiat in ceai si l-a mancat. Doamne, cata fericire! I-am facut poza, am sunat familia, spunandu-le ca e bine si cere de mancare. Atat a durat fericirea noastra, cateva minute, apoi a adormit la loc si a doua zi dimineata din nou burtica ei era usor umflata, iar pana la amiaza era ca piatra de tare si parca statea sa explodeze. Nu mai urinase, nu avea scaun, deci tranzitul intestinal nu functiona deloc. Au bagat tot felul de tuburi in ea prin toate gaurile. Clipe de cosmar, nu va mai terminati? Cat aveti de gand sa va jucati cu nervii nostri? Suntem la capatul puterilor, nu mai rezistam.

A doua zi, dupa lungi discutii cu chirurgul, s-a ajuns la concluzia ca trebuie operata din nou pentru ca ar putea sa aibe o afectiune foarte grava si daca nu o deschide nu poate sti despre ce e vorba. Ar putea fi megacolon, o operatie foarte dificila si o perioada post operatorie extrem de grea pentru copil, deoarece trebuia sa-i faca un anus contranaturii pentru 6 luni, (Of, Doamne Dumnezeule! Ce ganduri, ce chinuri, cate plansete!), sau din cauza stresului pe care l-a suportat sa fi facut o invaginatie. Au deschis-o din nou. Inca plang gandindu-ma prin ce a trecut copilul asta, la ura stransa in ea pentru toata lumea. Plangea de cate ori se apropia un strain de ea, intorcea privirea si nu vorbea cu absolut nimeni, sa nu mai zic ca nu mai stia sa zambeasca si avea momente cand era treaza de ma batea si ma pisca si pe mine.

Fericita ca nu a avut niciuna din bolile presupuse de medicul chirurg! Dar ce a avut, domnilor? Ca eu inebunesc! A avut sange in intestinul subtire, nu se stie de unde, si are ganglioni in spatele bazinului din care s-a luat biopsie. S-a luat biopsie si din colon pentru ca parea dar nu prea a fi megacolon. Nici in ziua de azi nu au mai venit rezultatele biopsiei ganglionilor si tare mi-e teama ca se fac pierdute pentru ca cica, le-ar fi ridicat tatal, ceea ce nu e adevarat. Asadar, ce a avut copilul asta? De ce boli poate fi acuzat? De stres impotriva tratamentului, a strainilor, a injectiilor si analizelor zilnice, a durerii, a neputintei, a nesigurantei. Copilul asta a suferit o trauma inca din prima zi de spitalizare.

Nu, nu s-a terminat. Am ramas in terapie timp de 16 zile, analize iar, intepaturi, sange, flexule peste tot, in tot corpul. Alti oameni, alte tratamente, alte chinuri, dupa doua zile de la a doua operatie, din nou febra, 39.3. Nuuu! Nu din nou! Iar raze, iar investigatii, iar antibiotice, iar, iar, iar…

Nu mai stiau ce sa-i mai faca. Ne-au transferat din nou, la alt spital. Al treilea. Eram hotarata sa nu mai stam, sa plecam chiar daca nu ne dadeau voie. L-am chemat pe sotul meu si i-am zis ca suntem in alt spital si sa vina sa ne ia ca nu mai stam nicio clipa in mediul asta. Sotul a venit intr-un suflet, dar s-a lovit de incapatanarea medicului, care i-a spus ca fetita noastra ar putea avea o boala grava de sange si daca nu descoperim la timp, altadata ar putea fi prea tarziu. Offff!!!!

Am ramas alte 4 zile, din fericire analizele au iesit bune, insa rezultatul biopsiei ganglionilor nu a venit nici acum. Suntem eliberate pentru buna purtare, dar suntem in continuare internate si mai facem investigatii si saptamana viitoare. Inutile, zic eu! Copilul meu e sanatos, dar l-au imbolnavit ei. si nu au vrut sa creada cand le-am spus, ne-au luat, probabil, in deradere. Ei, pe dracu! De la stres, de la plans, dezgust, antipatie? Doctor House, tu esti de vina! Toti vor sa fie ca tine.

Ei, domnu’ doctor? Mai aveti curajul sa spuneti ca nu a fost Kafka? Kafka la puterea 20.