Scrisoarea lui Fat-Frumos

Si in timp ce dantuiau nuntasii pe minunatele melodii ale lui Guta Imparat, mireasa s-a strecurat, cuprinsa de cainta, in refugiul stiut numai de ea pentru a-si plange soarta. Si fiindca era singura si expusa astfel pericolelor propriei minti, Ileana Cosanzeana s-a dezlantuit dupa bunu-i plac. Luase cu ea o sticla de vermut, o tigara Marlboro light, CD-playerul portabil, isi puse castile la urechi si in timp ce lua cate o dusca din sticla, tragea un fum de tigara, asculta Jerry Ropero & Denis The Menace si minunata lor melodie Fuck You, tipa si se zbenguia impreuna cu ei, apoi se imblanzea, devenea romantica si dansa duios impreuna cu Placebo pe In The Cold Light Of The Morning. Bineinteles ca nu lasa sticla din mana si din cand in cand saruta gura sticlei, atat cat sa simta licoarea amortindu-i buzele. Se distra de minune singura la propria-i nunta!

Deodata se aud tropote de cai insotite de sunetele stridente ale goarnei, ce imitau melodia All by Myself, toate doar in urechile Ilenei. Sari ca arsa stiind ca boabele de porumb in care i se citise nu se inselau niciodata atunci cand ii prevesteau sosirea unul sol la drum de zi. Deci, vestitorul era acolo si avea sa-i aduca o instiintare. Dadu repede click pe el si acesta isi desfasura in fata sa misiva atat de asteptata. Nu era lunga, dar spunea tot ce vroia Ileana sa auda: “Opreste nunta!” striga misiva. “Nu poate omul sa plece la razboi ca imediat oamana isi gaseste alinarea in bratele altui frumos! Ileana-Cosanzeana mea, nu te-am uitat, dar am fost impins fara mila in lupta cu Zmeii! Daca ma iubesti si mai stii cum imi arata chipul, te astept pe campul de lupta cu vreo doua sandwich-uri si cu o sticla cu vin, ca ma lasa puterile si ma biruie Zmeii! Ne intalnim iubita mea si impreuna vom forma taifunul dragostei, dar pana atunci, bea mai putin si asculta si tu muzica mai blanda, cum ar fi ‘Muc cel bland’ sau ‘Elefantul Cici’, ca te vreau inocenta pana ma intorc eu!”

Si Ileana-Cosanzeana se insenina, ii promise ca il va asculta, intrerupse nunta si ii goni pe toti inapoi pe camp la munca. Si in timp ce-i facea sandwich-urile lui Fat-Frumos isi puse din nou castile la urechi si asculta melodii blande, inocente, adica muzica black metal.

Leapsa cu caprahaha si mitraliera

In difuzoarele fermei lui Badula se aude: “Atentiune, atentiune! Suntem atacati de armata lupilor flamanzi! Se parasuteaza chiar acum in sudul Padurii Verde! Toate suflarea sa se stranga in ascunzatoare! Acum!” Era Hurduc, cainele fidel al fermei de la marginea padurii.

Toate caprele s-au adunat mehaind cu frica in ograda. Si ca in orice adunare de suflete trebuia sa existe un lider. Acesta era tocmai faimoasa capra cu trei iezi vestita pentru curajul ei de a se lupta cu lupii.

-Uf, ce greu e sa fii lider in stare de urgenta! S-a dus linistea si somnul meu de frumusete.

Capra lider mehaie din toate puterile si-si aduna turma in pivnita fermei. Cei trei iezi ai ei erau dupa coada mumei lor, sclifosindu-se suparati ca au fost deranjati din activitatile lor.

-Maahama, trebuia sa mergem la cules de ciupeci. Bunica mi-a promis ca-mi face dulceata de ciuperci cu piper, se plange iedul cel mic.

-Baahaha, pui mic, buna-ta habar n-are sa aprinda aragazul.

-Maahama, da’ si eu aveam ore de zbor cu Hipogrifful. Stii ca e concurs si trebuie sa depasesc toate obstacolele, altfel ma ia Harry Potter la puncte, zice si iedul cel mijlociu.

-Baahaha, iedutul meu, Harry Potter se antreneaza pentru Vajhat.

Mai behaie o data capra si ajutata de cainele Hurduc inghesuie toate vietuitoarele in pivnita casei lui Badula care, apropo, era la birt. Cand sa iasa din pivnita, capra aude in spatele ei:

-Maahamucha, da’ cat timp trebuie sa stam aici? De unde stim cand a trecut pericolul?

Era iedul cel mare aflat la pubertate si caruia fata ii era acoperita de cosuri si delicati perisori la mustata.

-Vin eu si va anunt, zice capra. Nu-mi deschideti decat mie, si ca sa ma recunoasteti am sa va cant asa:

Trei iezi cucuieti

Usa maahamei descuieti

Ca maahama v-aduce voua

Iarba grasa si gustoasa

Cu sange de lup udata

Ca sa fie alunecoasa.

-Maahama, zice iedul cel mare, mie sa-mi aduci si aloe ca-i bogata in minerale si aminoacizi si e buna pentru ten.

-Biiihiine, iedul maahamei, iti aduce maahamucha. Acum ai grija de fratii tai!

-Fii fara grija, maahamuca! Ii sparg in gura pe nenorocitii de lupi! Am armele de paint ball la mine si multe bile cu vopsea galbena.

-Gura, mai molaule! Da-o naibii de vopsea! LA NEVOIE, SCOTI MITRALIERA!

STOOOOP!!! striga regizorul. Avioanele lupilor nu au gasit nicio statie de benzina si au ramas fara alimentare.

Ii dau in judecataaaaaa!!!!!

Leapsa primita de la doruletzul si data mai departe Tibului, pestisorului, lui greenfield

si emului2

29.09.07 11:36:31

Femei de cariera

De la Palmyra

Odată, la serviciu, am dat de o colegă nervoasă la toaletă. Ieşise din cabină, îşi netezea fusta şi bombănea: ‘Ştii bancu’ ăla cu Iţic?’. N-am ştiut dacă vorbeşte cu mine, aşa că am mormăit incert, în aşa fel încât, la o adică, să reiasă că eu de fapt cântam. A continuat şi m-a scăpat astfel de propria-mi mutră buimacă: ‘Cică se ruga Iţic toată ziua la Dumnezeu: dă, Doamne, să câştig la loterie! Ajută-mă, Doamne, să câştig la loterie, hai, Doamne, zău, de ce nu mă ajuţi şi pe mine să câştig la loterie?!

La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atâta văicareală, se repede la el: Mă, Iţic, pe cuvânt că te-am auzit şi m-am străduit din răsputeri, dar te rog frumos, ajută-mă şi tu puţin: joacă la loterie!’.

Am hăhăit cu ea un pic, dar aşteptam legătura dintre banc şi motivul reuniunii noastre private. A continuat: ‘Aşa şi eu, dragă: tocmai am facut acum un test de sarcină care, normal, mi-a ieşit negativ. Am plâns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcă mă screm de vreo patru ani să rămân gravidă şi degeaba! După aia însă, brusc, mi-a bubuit mintea că de la ciclul trecut n-am mai făcut sex, de fapt! Că eu cu bărbată-miu nu ne întâlnim decât 8 minute pe zi, dimineaţa. Şi, deşi el n-are nevoie decât de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindcă îmi fac părul cu drotul, pantofii cu cremă şi botul cu ruj.’ Verifică-ţi agenda, am putea să ne vedem azi la 1,45 să luăm lunch-ul şi să facem un copil?

Mă uitam la ea cu ceva ce fusese până de curând admiraţie, dar deja nu mai eram sigur: femeie de carieră, obsedată de promovare, leafă, autoritate şi performanţă. Vorbea jumate-n engleză, jumate-n română, cum se poartă acum, era toată numai taioare, promăuşăn, targhet, auărnes, marchet, pablic-rileişăns, plening, risărci, fiidbac. Damă spirt, cu părul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fără-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomică şi de bărbaţii care cred că femeile sunt inferioare. Avea un soţ manager, care-şi făcea al doilea doctorat şi chelise prematur din cauza studiului năpraznic şi ambiţiei de a fi şef. Aveau bani, lucrau în multinaţionale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mândria-n ei. Dar n-aveau copii. Asta lipsea din tabloul perfect. Când au împlinit 30 de ani au făcut consiliu de familie, cu părinţi şi cu socri cu tot şi au decis să aibă un băiat şi o fată, neapărat în ordinea asta.. Când au împlinit 34, s-ar fi bucurat să aibă şi-un pechinez, numai că programul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 şi pleca la 7,42 cu Renault-ul, el se scula la 7,34 şi pleca la 8,02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9,10, comanda pizza, îi lăsa şi lui o felie rece, se culca; la 10,45 venea şi el şi mânca uscătura. Apoi se strecura în pat lângă ea, dar n-o trezea niciodată pentru sex, fiindcă el trişa; seara nu facea duş, nu mai avea timp. Făcea doar dimineaţa.

Ea văzuse-n filme cum femeile de carieră îşi făceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasă nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare dată era că numai din ovulul ei nu se putea isca nici un făt, mai trebuia şi ceva de le el, parcă. Dar el avea de învăţat ca s-ajungă docent, ea avea de ajuns cea mai şefă şi de câştigat bani. Copiii nu apăreau, iar cuscrii făceau deja consilii numai între ei, hotărau ceva, însă rezoluţia rămânea nerostită, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu răspundeau, erau în miting. Pe ea, ovulaţia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu ştia ce e aceea ovulaţie, deşi pe vremuri, când erau studenţi şi obişnuiau să mai şi trăiască, ea îi desenase două ovare şi nişte puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coadă.

Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.

Muncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie ‘urgent’, ‘campanie’, ’scheme’, ‘rapoarte’. În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă…

Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în ‘Baby Boom’ se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc
deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.

Când constaţi că fetiţa ta îi spune ‘mamă’ soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui ‘da’, acoperind o secundă telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.

Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.

Vasazică: ultimul film văzut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citită a fost ‘Noţiuni de introducere în cibernetică’, ultima ieşire în natură a fost pe ierbuţa de la Romexpo, când ţi-a venit delegaţia din Danemarca, ultima dată când ai găsit alimentara deschisă în drum spre casă încă se găsea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot şi o dată i-ai făcut uneia o confesiune prin fax, încă îi cumperi copilului haine cu două măsuri mai mici, fiindcă atât purta când te-ai angajat, ultima dată când ai fi vrut să faci sex aveai ciclu, iar ultima dată când ai făcut sex te-ai inhibat, fiindcă uitaseşi să-i spui ceva contabilei.

Nu i-ai mai spus bărbatului din viaţa ta ‘te iubesc’ de-o veşnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu’, ar trebui să i-o şuieri în timp ce-ţi tai pieliţa de la unghii, imediat după ce-l ameninţi să nu cumva să uite să-ţi cumpere tampoane cu aripioare şi adeziv, că-ţi vine sigur diseară sau mâine.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna. Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate.. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: ‘Mircea, fă-te că lucrezi!’. Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.

Simona Catrina

Zic eu:

As putea fi putin invidioasa pe individa ce da asa bine in fata barbatilor, femeia perfecta la prima vedere, frumoasa, perfect cosmetizata, desteapta, plina de ambitii, femeia fara frica si care stie sa taie si sa spanzure si cand e cazul si cand nu e. Nu ma vreau ea pentru ca nu ma vreau o masina buna de lucru pentru ca am prea multe simtaminte, mult bun simt si pentru ca-mi iubesc copiii mai mult decat orice pe lumea asta, si sigur nu pot fi ea, insa cate putin din ce are individa asta, mi-as dori. Nu le putem avea pe toate, nu putem fi si practici cu simtul realitatii si ambitiosi cu teluri foarte mari.

Mie nu mi se potriveste textul de mai sus. Eu sunt chiar femeia care ar putea incurca angajatorul pentru ca inima, sufletul si o parte din ganduri imi sunt in permanenta la copiii mei. Asta sunt eu, femeia fara ambitie!

Plange inima-n mine

De fiecare dată când vă plângeţi că nu vă e bine, gândiţi-vă că sunt alţii mult mai necăjiţi decât voi, mult mai slabi şi nepregătiţi pentru aceleaşi probleme ca ale voastre. Îmi vine să-mi dau două palme şi să mă agăţ de un piron să mă arate toată lumea cu degetul

Mă văitam peste tot de cât de mult îndur eu frigul în staţiile de tramvai, bla-bla-bla. Plângea inima în mine ieri de dimineaţă când am văzut la ora şapte un copilas de doi ani si-un pic care îngheţa la mămica lui în braţe. În fiecare dimineaţa merge la creşă la distanţă mare de casa. Dormita cu degeţelul în guriţă şi mai ridica din când în când căpşorul să privească în jur. Pe cuvântul meu că îmi venea să plâng. M-am gândit la copilaşii mei de acasă şi la norocul că are cine să-i supravegheze şi nu sunt nevoiţi să îndure aceleaşi condiţii. La următoarea staţie de tramvai, alţi copilaşi de grădiniţă stau în frig şi aşteaptă tramvaiul. Sunt atât de cuminţi! Niciunul nu protesteaza, niciunul nu se plânge ci doar îi ţin cuminţi pe părinţii lor de mână. Mai încolo vreo cinci micuţi merg unul lângă altul si nici unul nu pare mai mare de şapte ani, dar cu siguranţă erau printre ei si de patru anisori. Erau singuri, fără vreun adult lângă ei. În fiecare dimineaţă îi văd cum merg pe aceeaşi stradă, ţinându-se de mâini.

Şi în staţia următoare erau copilaşi, şi în următoarea…, iar unii părinţi alergau cu ingeraşii lor în braţe să prindă nenorocitul de tramvai ce nu mai avea să vină decât peste 25-30 de minute, timp în care ei ar fi putut să doarmă la căldurică, în patuţurile lor, sub plăpumioarele lor visând la Moş Crăciun.

Comentariile de dupa…sunt foarte importante.

Rainy- Acadea, din pacate intotdeauna se poate si mai rau. Intotdeuan este cineva care sufera mai mult si trece prin viata mai dificil decat noi. Asta este mersul lucrurilor. Tot ce putem face este sa ajutam acolo unde se poate, unde ne da mana si sa ne bucuram ca am putut sa o facem! Nu te intrsita. Nu plange! Incearca sa ajuti pe cine poti. Sarbatori linistite!

O alta poveste cu Fat-Frumos

27.08.2007

A fost odata un Fat-Frumos iubit si apreciat de toate Ilenele-Cosanzenele din lume. Si Fat-Frumos nu-si dezmintea numele si si-l purta cu nobletea cuvenita in casuta lui trista, aflata pe una din stradutele Netului. El se arata prin transpunerea gandurilor sale, cel mai sensibil si delicat barbat ce-l puteai intalni. La el veneau Ilenele si ii aduceau petale de flori ce emanau mireasma dulce atingerii lor, adieri gingase ale saruturilor, transpuse toate in versuri brodate cu afectiune. Chiar daca Fat-Frumos nu era acasa, isi lasau darurile la usa in speranta ca intr-o zi se va face nunta mare in imparatie si chiar ea, cea speciala, va fi aleasa.

Pe o alta straduta a Netului locuia o Ileana-Cosanzeana jucausa care avea in curtea palatului Zmei si Dragoni, pe care ii indragea si cu care se imprietenise intr-atat incat nu mai vroia sa le dea drumul. Atunci cand se intampla ca Ileana sa fie trista, prietenii ei veneau de-indata cu inimile si aripile deschise, aducand cu ei veselia si hohotele de ras. Ileana devenea, din nou, zbanghie si vesela tare pornea la joaca impreuna cu amicii ei.

Intr-una din zile, in timp ce se plimba pe stradutele Netului poposi la usa unei casute ce parea tare trista. A stat si a privit, a contemplat tot in jurul ei, a vazut toate Ilenele ce se peregrinau pe la frumoasa, dar trista casuta. Hotarat lucru, acolo trebuie sa fi locuit cineva interesant! Ileana-Cosanzeana se intrista vazand casuta cea mohorata si hotara sa o mai viziteze pentru ca uneori se regasea in atmosfera degajata acolo. Intr-una din vizitele ei la casuta mohorata, il zari! Era chiar Fat-Frumos! Vai, dar nu-si mai putea lua ochii de la el! Intelese imediat ce se intampla acolo! Of, oare devenea si ea peregrina prin partile locului? Ar fi putut sta deoparte dupa ce-l zari pe el?

Ileana-Cosanzeana incepu sa sufere in tacere cand frumosul ei dadu tarcoale unei fete. Nici Ileana nu era prea cuminte in casuta ei, dar… parca el… nu avea voie! Nu mai rezista si indrazni sa-l abordeze pe frumosul ei. Ii era teama ca nu-i va raspunde si atunci avea sa intoarca spatele casutei triste pentru totdeauna. Dar ea stia cum sa se faca remarcata si cu indrazneala maxima ii trimise gandurile ei. Raspunsul nu intarzie sa apara. Fat-Frumos fusese cucerit si totodata uimit de maniera ei de abordare. Stia ca e unica si ii transmisese si lui aceiasi senzatie. Intre ei parea ca se formase cea mai frumoasa pasiune ce se putea intalni. S-ar fi putut iubi cu salbaticie, asa cum le-ar fi placut amandurora, atunci cand s-ar fi intalnit. Ea stia cum sa-l alinte, stia cum sa-i arate iubirea ce ar fi fost in stare sa i-o poarte, stia cum ar fi facut dragoste atunci cand s-ar fi intalnit, stia ca intre ei ar fi putut fi frumoasa poveste dintre Fat-Frumos si Ileana-Cosanzeana. Si el stia cum ar fi iubit-o atunci cand trupurile lor s-ar fi intalnit si stia ca impreuna ar fi format taifunul dragostei. Dar nu stia sa-i spuna vorbe frumoase de alint. Nu stia sa o faca sa se simta speciala. Oare nu vroia, sau chiar nu stia? Ba, vroia, dar nu avea timp, sustinea el atunci cand Ileana plangea de dorul lui.

Poate era invatat sa fie el cel admirat si dorit de toate Ilenele. Poate credea ca nu are nevoie sa alinte nicio frumoasa, atata timp cat poate avea orice fata din imparatie! Daca, in ciuda gandurilor sale transpuse atat de delicat in casuta lui mohorata, nu stie sa fie destul de simtitor cu fetele? Sau, poate prefera mironositele pline de vorbe dulci brodate in versuri magulitoare, alaturi de care sa se plimbe tinandu-se de mana in parc?!

Ileana-Cosanzeana nu poate decat sa renunte la Fat-Frumos pentru ca s-a dovedit ca nici unul nu se ridica la inaltimea standardelor celuilalt.

Curand ea intalni frumusetea ce si-o dorea si la castelul ei se facu nunta mare imparateasca la care au fost invitati toti locuitorii din imprejurimi. La nunta sa nu au cantat greierii si buburuzele, si nici spiritele naturii ci insusi Guta Imparat!

Obligatia de a nu judeca pe nimeni

Urasc din toata inima cearta. Am reactii adverse evidente atunci cand simt in aer o scanteie de cearta. Inima imi bate cu putere, mi se inmoaie picioarele, creierul mi se atrofiaza instantaneu si nu mai pot gandi nimic. Ma pierd intr-o ceata deasa si ma simt ca si cum as fi singura intr-un Univers pustiit de molime si razboaie. Momentul respectiv ma devasteaza de toate simturile rationale. Cea mai buna solutie pentru a depasi momentul acela de nesiguranta este sa las sa treaca putin timp fara a reactiona in niciun fel. In niciun caz urmatorul meu impuls nu este sa continui conflictul (neintelegerea) ci sa-l aplanez pe cat posibil sau chiar sa-l anihilez pe loc. As vrea sa daruiesc tuturor oamenilor de pe planeta asta, puterea mea de intelegere a semenilor. Orice actiune a unui individ (normal la cap) are un scop determinat sau isi gaseste scopul pe parcurs, si isi are locul in imensa existenta.

Oricat de mult rau mi-ar face cineva, ii acord circumstante atenuate. Incerc sa inteleg rationamentul fiecarui individ iar eu sunt ultima persoana din lume care are dreptul sa judece si sa ingradeasca libertatea fiecaruia de a decide.

As vrea sa fiu…, dar nu sunt

In mintea mea m-am autointitulat “Spiridusul lui Mos Craciun” si am inceput sa creez jucarii pe blogul copiilor, jucarii virtuale: desene pentru felicitari, planse de colorat, linkuri spre site-uri pentru copii, povesti, s.a. Foarte multi (copii) au vizitat site-ul spiridusului si cand au dat cu ochii de pozele Mosului si de numele lui au inceput sa-i scrie. Copiii aceia ii scriu Mosului si spera ca el le va citi dorintele, le va raspunde si vor primi cadourile cerute. Ei cred in Mos Craciun, desi sunt marisori din moment ce stiu sa citeasca si sa scrie, si eu nu pot sa le stric placerea de a vorbi cu el.

M-au luat prin surpindere si am ramas putin blocata. Apoi m-am ingrijorat. Cum sa fac sa-i multumesc? M-am gandit ca fiind doi, trei… patru… hai cinci copii le spun sa scrie in mesajele lor si localitatile in care locuiesc in speranta ca se vor gasi mai multi Mosi Craciun care locuiesc in apropiere si care vor dori sa faca fericiti niste copii(eu as fi fost un Mos), dar copiii s-au inmultit si cererile de asemenea. Uf!

Acum m-am mai linistit. Cu mare parere de rau mi-am dat seama ca, desi as fi vrut, eu nu sunt Mos Craciun. Stiu ca ei vor fi ascultati si Mosul ii va vizita. Sacul lui va avea multe jucarii si dulciuri si chiar daca cei mici nu vor primi chiar ce-si doresc, faptul ca Mosul nu i-a uitat si i-a vizitat, ii va bucura in asa masura ca nu va mai conta ce scoate din sacul lui.

Copiii continua sa-i scrie lui Mos Craciun pe blogul “Casuta copiilor”, iar eu voi face tot posibilul ca ei sa se simta bine veniti.

Oameni din paie

Fetele alea chiar muncesc. Vin, sarmanele, la lucru pentru un salariu de rahat si muncesc pe rupte fiindca sunt nevoite sa traiasca. Le-a lasat Creatorul pe pamant atat pe ele cat si pe cei raspunzatori de soarta lor. Ati zice ca sunt singurele raspunzatoare de propria soarta. S-o credeti voi! Degeaba striga si se vaita ca nu le aude nimeni. Se presupune ca toti aceia, indiferent de statut, de stare sociala, de pregatire, toti sunt in primul rand oameni. S-o credeti voi! Si sclavii sunt oameni, adevarat. Sunt oameni pentru ca au pozitia bipeda si au limbaj articulat, dar nu-si pot folosi inteligenta pentru ca nu sunt lasati. Daca incearca cineva sa o faca, se trezeste stapanitorul sa-i plezneasca gura si sa i-o inchida.

Atunci va intreb, sunt sau nu sunt oameni din paie?

25.09.2007

Imi barfesc sefa

25.08.2007

Sa incerc sa povestesc ceva, orice, sa vad ce-mi iese. Nu stiu sa dau din taste, taca-paca, taca-paca daca nu am un subiect, dar ma plictisesc si incerc sa va plictisesc si pe voi.

Si pentru ca mai am cel mult 2 saptamani pana incep serviciul, am sa-mi barfesc sefa. Dau ochii cu ea si probabil ca ma va concedia cum voi scoate un pas (a de la Romania, ca asa-mi trebuie ca nu folosesc diacritice).

Prima mea impresie despre sefa mea a fost ca e o tipa duuulce tare, frumoasa, calda, haioasa, bun organizator, bun lider, bun manager. Hihi, am ajuns sa o indragesc mult si sa vreau sa fiu ca ea. Toata lumea imi spunea ca este o vipera si se hraneste cu sangele semenilor ei si ca e in stare sa-si tradeze si mama pentru interesele ei. “Ei, as, sunteti voi prosti si nu stiti sa judecati oamenii la adevarata lor valoare, in plus, sunteti invidiosi! Mie imi place si am ce invata de la ea!”. La inceput, cam doi ani si ceva, totul a fost ok intre noi. Mie imi era drag de ea, ei de mine. Ne simpatizam reciproc, chicoteam impreuna, radeam de unul si de altul (cu masura si cu bun simt), aveam simpatii si antipatii comune si chiar mici secrete. Avea mare incredere in mine si nu- mi controla niciodata activitatea, iar de cate ori avea ocazia ma lauda si ma dadea exemplu celorlalti. Ce mai, eram perfecte impreuna! )

Doamna mea a avansat. Toate bune si frumoase, insa nu mai avea cine sa faca munca ce o avea ea pana atunci. Persoane straine nu accepta pe teritoriul ei (erau adevarati intrusi ce-i doreau raul!) si se gandea ca poate intr-o zi se va intoarce la umilul ei post si il trebuia liber. Asa ca, s-a gandit sa ma unga pe mine in locul ei, adica sa indeplinesc eu aproape toate sarcinile ei de pana atunci, dar fara numirea pe post, si in plus sa-mi pastrez si sarcinile mele. Nicio problema, mi-am zis, ca oricum ma plictiseam si stiam ca sunt in stare sa execut mai mult decat imi prevedea fisa postului si in plus imi placea sa am mana libera, sa pot lua hotarari singura si sa organizez activitatea. Mi-am indeplinit absolut toate sarcinile foarte bine, m-am mai pricopsit cu cateva si iata-ma multiplurilatifundilateraldezvoltata. Mi-a crescut salariul, dar sa nu credeti ca era cine stie ce! Ma pricopsea cu primele cele mai mari din zona, dar din nou, nu erau cine stie ce! Nu conta, eu eram multumita. Eiii, dar pana cand?! Pana cand seful ei ierarhic a inceput sa treaca peste ea si a luat legatura direct cu mine incercand sa rezolvam problemele impreuna, pentru ca ea avea enorm de mult de lucru si era persoana care se implica pana si in activitatea femeii de serviciu, daca i se parea ca nu matura cum trebuie. Nimeni nu a avut in gand sa o inlature de la vreo activitate sau sa o lucreze pe la spate, cum credea ea. Devenise paranoica, stresata si-si varsa nervii pe mine. Un coleg, vechi membru SRI ce statea si si-o freca toate ziua, a avut grija sa-i accentueze paranoia sustinand ca favorizez anumiti clienti externi. Ei, na, s-au strans! Am sarit peste autoritatea ei, am mintit-o, am incercat sa-i stirbesc autoritatea in fata subalternilor si mai stiu eu ce i-a mai trecut prin cap… Cert e ca ajunsesem sa ne uram reciproc, era primul om din viata mea pe care l-am urat. Nu ne mai suportam una pe alta, ma certa fara motiv, incepuse sa nu-mi mai solicite serviciile si sa le indeplineasca singura. Se credea Mafalda si credea ca le poate face singura pe toate. Stresul intre noi era urias iar eu nu-mi mai puteam indeplini, sub nicio forma, sarcinile de serviciu.

Aveam nevoie de o schimbare; trebuia sa scap de ea cu orice pret. Am incercat sa-mi schimb serviciul, dar nu am reusit. In schimb, am ramas insarcinata si iata ca ma scapam de ea. Primele luni de sarcina mi-a fost teribil de rau, nu am mancat cam o luna si jumatate, poate nu va vine sa credeti, iar timp de alte doua saptamani am mancat doar popcorn. Nu am putut merge la lucru, iar sefa mea draga a crezut ca vreau sa o sabotez. S-a dovedit ca-i eram indispensabila si devenise ingrozitor de stresata ca nu facea fata tuturor problemelor. Ajunsese sa spuna mai departe, la directori, ca nu stie ce-i cu mine si nu stie de ce lipsesc asa mult, desi cunostea foarte bine situatia mea. M-am intors pana la urma si cu cea mai mare seninatate pe chip mi-a spus ca din parte ei sa-mi iau concediu fara plata si sa raman acasa ca ea nu ma mai vrea in preajma ei si ca sunt inutila. ZBANG!

Nu m-am lasat intimidata, dar nici calma nu am fost si am inceput sa ne certam ca niste chioare. Am tipat una la alta si ne-am descarcat de tot stresul cumulat intre noi timp de aproape doi ani. Ea a incheiat spunand ca si asa nu am facut mare lucru acolo! Ce am lucrat eu toata ziua? Bla-bla-bla! Draci, nervi si ura…

Ce credeti, ma mai iubeste? Ma mai uraste? )

-Sefa, daca citesti insemnarea asta, sa stii ca eu nu te mai urasc! )

Hazardul, Utopia si Adevarul

HAZARDUL!

Imi place sa cred ca intamplarea a fost de vina. Hai sa dau vina pe intamplare si astfel culpa nu va mai fi a mea! Asa a fost sa fie! Mintea mi-a fost in ceata, gura a vorbit fara mine, singuratatea ma impinge la fapte necugetate, framantarile ma fac isterica.

Mi-e teama de mine si de urmarile actiunilor mele. Ii lovesc pe cei din jurul meu cu vorbe sau chiar cu socuri emotive. Ii pierd nestiind sa ma controlez.

Te rog, iarta-ma!

La intamplare libera, consecinte pe masura!

UTOPIA!

Da-mi mana ta si hai sa visam impreuna! Sa cream lumea perfecta de basm si sa o numim Iluzia noastra. Sa ne Amagim Inchipuindu-ne ca suntem Iluziile propriului Miraj. Tu esti perceptia falsa a psihicului meu iar eu sunt perceptia falsa a psihicului lui.

Ba nu, mai bine, tu dai drumul mainii mele si eu dau drumul mainii lui si astfel toate iluziile noastre se vor desfiinta!

Vise calatorite mana-n mana, iluzii amagitoare!

ADEVARUL!

-Tu imi esti de-ajuns, ii spune ea! Imi luminezi viata, gandurile-mi zboara spre tine la fiecare tic-tac al inimii!

Se repeta atat de des incat ajunge sa creada in gandurile ei. Se HAZARDEAZA in UTOPIA nascocita de ea. Dar personajele sunt aceleasi? O stie doar ea! Si doar ea va fi cea care pierde, pana la urma.

Lumina lui e ea, lumina ei e el, adevarul e in bezna!

24.aug.2007