As vrea sa fiu…, dar nu sunt

In mintea mea m-am autointitulat “Spiridusul lui Mos Craciun” si am inceput sa creez jucarii pe blogul copiilor, jucarii virtuale: desene pentru felicitari, planse de colorat, linkuri spre site-uri pentru copii, povesti, s.a. Foarte multi (copii) au vizitat site-ul spiridusului si cand au dat cu ochii de pozele Mosului si de numele lui au inceput sa-i scrie. Copiii aceia ii scriu Mosului si spera ca el le va citi dorintele, le va raspunde si vor primi cadourile cerute. Ei cred in Mos Craciun, desi sunt marisori din moment ce stiu sa citeasca si sa scrie, si eu nu pot sa le stric placerea de a vorbi cu el.

M-au luat prin surpindere si am ramas putin blocata. Apoi m-am ingrijorat. Cum sa fac sa-i multumesc? M-am gandit ca fiind doi, trei… patru… hai cinci copii le spun sa scrie in mesajele lor si localitatile in care locuiesc in speranta ca se vor gasi mai multi Mosi Craciun care locuiesc in apropiere si care vor dori sa faca fericiti niste copii(eu as fi fost un Mos), dar copiii s-au inmultit si cererile de asemenea. Uf!

Acum m-am mai linistit. Cu mare parere de rau mi-am dat seama ca, desi as fi vrut, eu nu sunt Mos Craciun. Stiu ca ei vor fi ascultati si Mosul ii va vizita. Sacul lui va avea multe jucarii si dulciuri si chiar daca cei mici nu vor primi chiar ce-si doresc, faptul ca Mosul nu i-a uitat si i-a vizitat, ii va bucura in asa masura ca nu va mai conta ce scoate din sacul lui.

Copiii continua sa-i scrie lui Mos Craciun pe blogul “Casuta copiilor”, iar eu voi face tot posibilul ca ei sa se simta bine veniti.

Oameni din paie

Fetele alea chiar muncesc. Vin, sarmanele, la lucru pentru un salariu de rahat si muncesc pe rupte fiindca sunt nevoite sa traiasca. Le-a lasat Creatorul pe pamant atat pe ele cat si pe cei raspunzatori de soarta lor. Ati zice ca sunt singurele raspunzatoare de propria soarta. S-o credeti voi! Degeaba striga si se vaita ca nu le aude nimeni. Se presupune ca toti aceia, indiferent de statut, de stare sociala, de pregatire, toti sunt in primul rand oameni. S-o credeti voi! Si sclavii sunt oameni, adevarat. Sunt oameni pentru ca au pozitia bipeda si au limbaj articulat, dar nu-si pot folosi inteligenta pentru ca nu sunt lasati. Daca incearca cineva sa o faca, se trezeste stapanitorul sa-i plezneasca gura si sa i-o inchida.

Atunci va intreb, sunt sau nu sunt oameni din paie?

25.09.2007

Imi barfesc sefa

25.08.2007

Sa incerc sa povestesc ceva, orice, sa vad ce-mi iese. Nu stiu sa dau din taste, taca-paca, taca-paca daca nu am un subiect, dar ma plictisesc si incerc sa va plictisesc si pe voi.

Si pentru ca mai am cel mult 2 saptamani pana incep serviciul, am sa-mi barfesc sefa. Dau ochii cu ea si probabil ca ma va concedia cum voi scoate un pas (a de la Romania, ca asa-mi trebuie ca nu folosesc diacritice).

Prima mea impresie despre sefa mea a fost ca e o tipa duuulce tare, frumoasa, calda, haioasa, bun organizator, bun lider, bun manager. Hihi, am ajuns sa o indragesc mult si sa vreau sa fiu ca ea. Toata lumea imi spunea ca este o vipera si se hraneste cu sangele semenilor ei si ca e in stare sa-si tradeze si mama pentru interesele ei. “Ei, as, sunteti voi prosti si nu stiti sa judecati oamenii la adevarata lor valoare, in plus, sunteti invidiosi! Mie imi place si am ce invata de la ea!”. La inceput, cam doi ani si ceva, totul a fost ok intre noi. Mie imi era drag de ea, ei de mine. Ne simpatizam reciproc, chicoteam impreuna, radeam de unul si de altul (cu masura si cu bun simt), aveam simpatii si antipatii comune si chiar mici secrete. Avea mare incredere in mine si nu- mi controla niciodata activitatea, iar de cate ori avea ocazia ma lauda si ma dadea exemplu celorlalti. Ce mai, eram perfecte impreuna! )

Doamna mea a avansat. Toate bune si frumoase, insa nu mai avea cine sa faca munca ce o avea ea pana atunci. Persoane straine nu accepta pe teritoriul ei (erau adevarati intrusi ce-i doreau raul!) si se gandea ca poate intr-o zi se va intoarce la umilul ei post si il trebuia liber. Asa ca, s-a gandit sa ma unga pe mine in locul ei, adica sa indeplinesc eu aproape toate sarcinile ei de pana atunci, dar fara numirea pe post, si in plus sa-mi pastrez si sarcinile mele. Nicio problema, mi-am zis, ca oricum ma plictiseam si stiam ca sunt in stare sa execut mai mult decat imi prevedea fisa postului si in plus imi placea sa am mana libera, sa pot lua hotarari singura si sa organizez activitatea. Mi-am indeplinit absolut toate sarcinile foarte bine, m-am mai pricopsit cu cateva si iata-ma multiplurilatifundilateraldezvoltata. Mi-a crescut salariul, dar sa nu credeti ca era cine stie ce! Ma pricopsea cu primele cele mai mari din zona, dar din nou, nu erau cine stie ce! Nu conta, eu eram multumita. Eiii, dar pana cand?! Pana cand seful ei ierarhic a inceput sa treaca peste ea si a luat legatura direct cu mine incercand sa rezolvam problemele impreuna, pentru ca ea avea enorm de mult de lucru si era persoana care se implica pana si in activitatea femeii de serviciu, daca i se parea ca nu matura cum trebuie. Nimeni nu a avut in gand sa o inlature de la vreo activitate sau sa o lucreze pe la spate, cum credea ea. Devenise paranoica, stresata si-si varsa nervii pe mine. Un coleg, vechi membru SRI ce statea si si-o freca toate ziua, a avut grija sa-i accentueze paranoia sustinand ca favorizez anumiti clienti externi. Ei, na, s-au strans! Am sarit peste autoritatea ei, am mintit-o, am incercat sa-i stirbesc autoritatea in fata subalternilor si mai stiu eu ce i-a mai trecut prin cap… Cert e ca ajunsesem sa ne uram reciproc, era primul om din viata mea pe care l-am urat. Nu ne mai suportam una pe alta, ma certa fara motiv, incepuse sa nu-mi mai solicite serviciile si sa le indeplineasca singura. Se credea Mafalda si credea ca le poate face singura pe toate. Stresul intre noi era urias iar eu nu-mi mai puteam indeplini, sub nicio forma, sarcinile de serviciu.

Aveam nevoie de o schimbare; trebuia sa scap de ea cu orice pret. Am incercat sa-mi schimb serviciul, dar nu am reusit. In schimb, am ramas insarcinata si iata ca ma scapam de ea. Primele luni de sarcina mi-a fost teribil de rau, nu am mancat cam o luna si jumatate, poate nu va vine sa credeti, iar timp de alte doua saptamani am mancat doar popcorn. Nu am putut merge la lucru, iar sefa mea draga a crezut ca vreau sa o sabotez. S-a dovedit ca-i eram indispensabila si devenise ingrozitor de stresata ca nu facea fata tuturor problemelor. Ajunsese sa spuna mai departe, la directori, ca nu stie ce-i cu mine si nu stie de ce lipsesc asa mult, desi cunostea foarte bine situatia mea. M-am intors pana la urma si cu cea mai mare seninatate pe chip mi-a spus ca din parte ei sa-mi iau concediu fara plata si sa raman acasa ca ea nu ma mai vrea in preajma ei si ca sunt inutila. ZBANG!

Nu m-am lasat intimidata, dar nici calma nu am fost si am inceput sa ne certam ca niste chioare. Am tipat una la alta si ne-am descarcat de tot stresul cumulat intre noi timp de aproape doi ani. Ea a incheiat spunand ca si asa nu am facut mare lucru acolo! Ce am lucrat eu toata ziua? Bla-bla-bla! Draci, nervi si ura…

Ce credeti, ma mai iubeste? Ma mai uraste? )

-Sefa, daca citesti insemnarea asta, sa stii ca eu nu te mai urasc! )