Sarbatori fericite!

Din lumina sarbatoririi nasterii Domnului si din speranta ce insoteste Noul An, ganduri bune si urari de sanatate, impliniri si bucurii tuturor!

Craciun fericit!

Send this eCard !
***

Send this eCard !

Circula gratis

Pe ruta pe care circul eu este un tramvai frumos impodobit pe care scrie mare: CIRCULA GRATIS.

Ei, oameni buni, cum adica circula gratis? Eu nu urc, domnule, in tramvaiul ala pentru ca eu am dat bani pe abonament si nu accept sa circul gratis. Daca ai bilet in buzunar nu-l compostezi pentru ca e gratuit, dar daca ai abonament…?  Ce dilema!
Asadar, refuz sa circul gratis cu abonament in buzunar. Mai bine astept urmatorul tramvai, ca doar nu am platit degeaba. Si ce daca mi-e frig, mi-e foame si sunt obosita? Eu sunt cinstita.

21.12.07 20:59:55

Mireasa

Păşeşte tăcută printre frunzele roşii căzute la pământ în timp ce le loveşte cu vârful pantofului nou-nouţ. Rochia ei de mireasă are pe alocuri albul spumos al laptelui şi îi scoate în evidenţă pielea măslinie, arsă de soarele verii, vară ce a trecut prin viaţa ei cu prietenii, iubiri şi traume. Vara aceasta a renăscut dintr-o lume rătăcită, ferită de tot ce era viu unde respira aerul îmbâcsit, eliminat tot dinlăuntru ei. Vara aceasta a învăţat să cânte, să danseze, să zboare şi să prindă stelele în palma sa, a învăţat să moară în valuri şi să învie la simpla atingere a dezmierdării, a învăţat să vrea, să ceară şi să ofere, a învăţat să râdă, să alinte şi să împartă iubire. A fost vara renaşterii şi ea a fost mai frumoasă ca niciodată.
Acum e toamnă mohorâtă plină de ploi mărunte şi îmbâcsită de aerul mucegăit al frunzelor şi al pământului ud. Rochia de mireasă îi atârnă grea pe umeri şi-i îngreuneaza mersul fiindcă îi loveşte picioarele împleticite. Caută un loc în care soarele să-i pătrundă  fiinţa, să treacă peste cele lumeşti şi să o învăluie în întregime, doar pe ea. Vrea să păstreze căldura în suflet şi printr-o uşoară atingere a buzelor, cândva, să o dăruiască mai departe. Pffffuuuuuuuu….
Iată locul! E ţinutul de basm al ielelor. E viu şi coloritul pare ireal. O aşteaptă nemişcat în tăcerea morţii; o cheamă cu razele soarelui cuibărite prin cotloane; o ademeneşte cu misterul ce-l înconjoară. Se va aşeza pe banca rece şi-şi vor spune tainele unul altuia. Ea se apropie de locul de basm şi e cuprinsă brusc de razele soarelui şi astfel nu mai e nevoită să-şi rostească misterul ci doar să-l lase luminii. Rochia de mireasă e mai grea, mai dăunătoare şi cu privire tristă, rătăcită o priveşte la lumină. Îi vede albul spumos al laptelui printre şiroaiele de pete de sânge neglijent  împrăştiate. Braţele, poala rochiei şi voalul  agăţat de brâu reflectă scântei din sângele uscat de mult. Frunze roşii şi crenguţe uscate îi atârnă dezordonat pe poalele rochiei ce odată a fost de un alb pur, imaculat. Întinde mâinile să-şi cuprindă rochia şi le simte încleiate şi duhnind a putred. Sunt roşii. Totul în jur e roşu. Lumina aceea caldă, vie nu mai e. E roşie şi ea. Cu braţele ridicate la cer, cu capul dat pe spate priveşte soarele roşu şi din sufletu-i rătăcit scoate cel mai sinistru ţipăt…. roşu.

Chitaristul

Radule, te-am copiat. DeMaio mi-a reamintit de o veche dragoste, chitaristul, si nu m-am putut abtine sa nu-ti fur melodia si sa ma laud si eu cu ea, aici pe blogul meu.

La minunata varsta de 17-18 ani m-am indragostit de un chitarist cu vreo 10 ani mai mare decat mine. Dar…era fruuumooosss, de nu-ti puteai lua ochii de la el. Brunet, par lung carliontat… Si ce frumos mai canta el la chitara, doar pentru mine! De atunci m-am indragostit de notiunea de “chitarist”. Am uitat de pasiunea mea pana…acum.

Ehhh, a fost si a trecut.

Dupa 1 ora jumate’

După 1oră jumate’:

S-a făcut lumină iar într-un copac din apropiere se aud triluri, pe o casă o pasăre plânge, iar în nucul din vecini un cârd de ciori sporovăiesc. Vai, ce se mai ceartă!

De data asta sorb dintr-o cafea proaspăt făcută, caldă şi dulce. Sunt mai liniştită deşi ochii-mi sunt plânşi. Nu am plâns de supărare cu toate că starea de dinainte m-a ajutat să-mi dau drumul lacrimilor ci am plâns deoarece, deja, m-a cuprins spiritul Crăciunului. Da, nu vă miraţi! Am văzut primul film despre Crăciun pe anul acesta. M-a impresionat intotdeauna Crăciunul şi tot ce reprezintă el, de la crenguţa de brad atârnată de uşă până la semnificaţia religioasă a lui. Ador decoraţiunile şi luminiţele ce împodobesc întreaga casă, oraşul, lumea_mi-aş dori să fiu undeva sus-sus să pot cuprinde dintr-o privire întreaga lume, îmi place la nebunie să fac daruri_dacă aş putea aş dărui fiecărei fiinţe doar pentru a-i vedea bucuria din ochi, ador colindele_aş vrea să le aud prin glasurile îngerilor, ador nevoia oamenilor de a fi mai buni_aş vrea să fie permanentă, cred în îngerii ce aduc cuvântul Domnului_aş vrea să-i vedem cu toţii, ador Crăciunul!

Mulţumesc!

Duminica dimineata

Sâmbăta şi duminica se doarme mai mult de ora 6, aşa-i? Aţi putea sa-mi spuneţi şi mie cum reuşiţi! S-a schimbat ceasul, deci e 5.

Cafeaua e rece şi amară, dar nu am răbdare să-mi fac alta, ţigara îmi face rău, dar o fumez până la capăt, afară e frig, dar rămân să tremur, sunt aproape de depresie, dar mă afund în continuare.

E aşa linişte şi întuneric în jurul meu. Nici câinii nu latră, şi ei sunt mai liniştiţi decât mine. Privesc de jur împrejur şi văd bezna pretutindeni. Toţi dorm. Nu adie nici vântul, nu văd nici stele, nici Luna, nu plouă, nu huruie nicio maşină, niciun tramvai şi-mi vine să plâng. De ce? Nu vroiam eu linişte şi singurătate? Ei uite, o am!

Gata, am auzit nişte frunze căzând din pom, am auzit câţiva stropi de apă prelingându-se  pe acoperiş, am auzit un motor huruind pe strazi. Dar au trecut şi liniştea şi frigul au rămas.

Iar merg acolo! Nu mai vreau! Nu mai vreau acolo! “Acolo” îmi mănâncă frumuseţea spirituală, veselia, frumuseţea fizică, mentală, dorinţa, plăcerea. Acolo nu e locul meu, nu e lumea mea. Nu mai vreau acolo! Ajutor!!!

Sunt neserioasa?

S-ar putea spune că sufăr de neseriozitate. Am furat termenul de la… ştie el cine. Stau şi mă întreb cât văd din mine cei ce mă privesc şi mai ales cât văd din comportamentul meu. Mi-e frică să folosesc cuvinte pentru a mă cataloga ca sa nu dau apa la moară cuiva dispus să se distreze pe seama mea. Oricum nu ar fi potrivite pentru a mă caracteriza, dar asta o ştiu doar eu. Sunt singura in măsura să-mi pun…hm, o ştampilă pe frunte.

Unii ar spune că nu au vârsta potrivită pentru astfel de jocuri, dar cred ca nu e aşa. Cred, mai repede, că depinde de dispozitie si nu în ultimul rând de personalitatea fiecaruia. Eu am să mă joc mereu dacă voi fi dispusă pentru asta, şi am să refuz jocul atunci când ceva nu-mi convine. Se poate întâmpla să existe mai mulţi protagonişti ai jocului, dar asta nu înseamnă că împart acelaşi gen de afecţiune tuturor. Pentru unii există simpatia, pentru alţii admiraţia, pentru unii prietenia, pentru alţii căldura, dar pentru cineva anume, dragostea. Aaa, ceva aş mai adauga. Atâta timp cât primesc ceea ce caut, ştiu să fiu loială.

Şi mă mai întreb ceva: dacă aş renunţa la joc aş mai fi eu? Nuuu!

Nimic nu e intamplator?

A doua zi dupa ce am citit insemnarea lui nonsense iaca da peste mine ‘norocul’. Luna asta mi-a dat Doamne-Doamne un venit suplimentar substantial care, bineinteles, a picat foarte bine si de care m-am bucurat din plin cateva ore. Insa, cum Doamne-Doamne nu doarme, dupa cele cateva ore aflu ca cineva din casa a pierdut toate bonurile valorice ce tocmai le primisem, in valoare de vreo 150-180 de lei. Ei, paguba nu era asa mare tinand cont ca venitul suplimentar era mult mai mare, dar necazul meu era ca stiam sigur unde le-am ratacit iar persoanele in cauza nu vroiau sa recunoasca.

Sunt sigura ca cineva avea mare nevoie de banii aia si toata intamplarea a fost aranjata de Cel de Sus. Chiar cred ca nimic pe lumea asta nu e intamplator, asa cum am spus-o si in comentariul lasat Apriliei la ‘Cand- spre binele nostru’. Pe noi ne-a fericit cineva cu o suma mai mare de bani, dar s-a gandit sa ofere si altcuiva din fericirea noastra. Si stiti ceva? Nu e prima data cand se intampla asta. Castigul nostru a fost mereu mai mare decat pierderea suferita.

Ei, dar s-a intamplat odata, demult, ceva la care nu i-am gasit explicatia. In urma cu vreo 14 ani, aceeasi persoana din familie a pierdut vreo 4500-5000 de marci germane. Hehehe, aia da pierdere! Atunci pe cine a vrut Doamne-Doamne sa fericeasca? Pe bisnitarul care ne-a pacalit sau pe noi?

Exista o explicatie!
13.10.07 16:08:00
>

Cel mai frumos cadou pe care l-ai primit/ai vrea sa-l primesti

Oare de ce nu-mi aduc aminte de cel mai frumos cadou pe care l-am primit? Ori am primit mai multe cadouri frumoase si nu stiu ce sa aleg, ori am impresia ca mi se cuveneau si era normal sa fie ale mele. Nu stiu care este cel mai frumos cadou pe care l-am primit sau pe care as vrea sa-l primesc. Nu-mi doresc obiecte de niciun fel, nici utile, nici de fala, nici degeaba. Nici nu sunt pretentioasa, asa-i?

De fapt, tot ce am primit in viata mea a venit pe nepusa masa. Mi-am dorit si mi s-a implinit. Tot! Si de aceea, poate, nu mai am ce sa-mi doresc.

Ba nu! Nu e adevarat! Sunt foarte obosita si deci imi doresc foarte mult odihna. Sunt foarte ocupata si deci imi doresc timp liber. In familie am pe cineva foarte bolnav, asadar imi doresc sanatate. Vin sarbatorile pe care le iubesc asa de mult si imi doresc multe ornamente, lumini, culori, colinde, veselie, caldura, liniste alaturi de cei dragi. Imi mai doresc zi lumina de 24 de ore, dar in conditiile de mai sus. Imi doresc sa vizitez orasul acum cand e foarte frumos impodobit iar pentru asta am nevoie de toate cele spuse mai devreme.

Adica, imi doresc foarte multe. Da, Doamne,  sa am parte de ele!

Vai, mi-am amintit! Cel mai frumos cadou a fost o carte de colorat si creioane colorate. Aveam doar cativa anisori si pe atunci nu primeam cadouri. Mi-au incantat inima acele mici atenti, si credeti-ma pe cuvant ca le miroseam de fiecare data cand ma apucam de colorat. Imi aduc perfect aminte de parca ar fi fost ieri. Doamne, ce l-am iubit pe omul acela care mi le-a daruit!

12.12.07 19:01:15

Copil fiind, adult eram si reciproca

De-a lungul a treizeci si de ani am fost, pe rand si concomitent, mai multe personaje in viata mea. In acea protesmie agitata a copilariei, mult prea mult timp am avut rol de matur. Era perioada in care principala mea “joaca” era de-a v-ati ascunselea de omul negru, iar credinta mea se rezuma la “Tatal nostru” si la “Cu ce-am gresit, Doamne?!” sau “Doamne, vreau sa mor!”. A urmat perioada adolescentei cand pubertatea s-a amestecat cu obligatia morala a adultului. Eram sora si mama fratilor mei, in acelasi timp, iar “jocul” de-a v-ati ascunselea cu omul negru capatase in inima mea sonoritatea unei trupe rock, poate Diablo Swing Orchestra.

Totul, pe lumea asta, e temporar. Trec ranile si bucuriile, trec lacrimile si rasetele, insa partea cea mai buna a vietii (numesc asta parte buna pentru ca ele nu sunt individuale, se ofera doar la pachet de 2 in1) este ca ele nu pot fi aneantizate. Sunt un perpetuum mobile al tranzitului vietii, care duce si aduce cu ea detrese si beatitudini.

Urmeaza maturitatea, cand ai impresia ca varsta si faptul ca esti o persoana logica si practica nu iti dau voie sa deviezi de la comportamentul chibzuit pe care esti obligat sa-l porti mereu la tine. Sigur obosesti de prea multa judecata si te lasi corupt de placeri mai mult sau mai putin (ne)vinovate, in functie de gradul de maturitate al fiecaruia.

Am avut dese momente in viata mea cand, adult fiind, am uitat de cea dura si rece, devenind slaba si fricoasa, clipe perfecte pentru a disparea in mendrele copilariei. Ma simt bine incercand sa recuperez copilaria pierduta, si sunt bucuroasa ca sunt lasata sa fac asta. Totul in jurul meu e armonie atata timp cat eu sunt impacata cu mine.

Am lasat de mult imaginea vampei in favoarea fetitei, si pentru ca imi creez lumea cu gandul si cu mana mea, ma creez si pe mine. Ma simt cel putin o infanta.

“O fiinta umana divizata nu reuseste sa faca in mod demn fata vietii” zice Coelho.

De acord, insa, deocamdata, nu pot schimba asta. Poate mai tarziu.