Beautiful

nu e nevoie de cuvinte… gandurile si emotiile produse imi ajung

vreau sa fiu nebuna

trebuie sa fiu un emo kid ca sa-mi poti vopsii parul in negru, sa-mi innegresc ochii si buzele si sa-mi urlu emotiile negative in versuri si muzica? vreau sa pot asta chiar daca nu mai am 20 de ani. vreau sa nu fiu vazuta, asemenea unei fantoma a intunericului, sa nu stie nimeni cum arat si ce simt. cand vreau sa plang, sa-mi curga oceane din ochi, cand vreau sa tip, sa urle ecoul muntelui prin vocea mea, cand vreau sa fiu furioasa, sa curga lava din inima mea.
uneori vreau sa fiu nebuna.

All of you sinners
You better run and try to hide
You’ve all been dreaming
So you better hide to stay alive

un milion de mile

pumnalul din inima imi tortureaza gandurile.
nu pot sa dorm si numar infinitele clipe ale intunericului.
de ce nu poti sa accepti dragostea mea pentru tine?
de ce ti-e frica de mine?
de ce nu ai curaj sa recunosti si preferi sa te ascunzi in spatele distantei?
doar naivii cred ca dragostea este pentru totdeauna.
ei bine, totdeauna sufletul meu va fi gol.

vina ta este consecinta mea.

Fii acolo!

A iubit-o de la distanta, neconditionat. A fost singura persoana aproape de ea chiar si numai cu gandul, cu o vorba frumoasa, cu o dedicatie muzicala atunci cand se simtea singura, pustiita si distrusa. “Baiatul ei destept”, cum ii placea sa-l alinte, a fost in stare sa o iubeasca si sa o pretuiasca intocmai ca pe o regina. Baiatul ei bland, politicos si tandru ar fi vrut sa poata invinge nu numai distanta, ci si toate prejudecatile ce-i tineau imobilizati. Si ea…ce face acum? Il abandoneaza pentru o primavara noua, dar mai parsiva. O primavara ticaloasa, lipsita de ratiune si sentimente, pentru o pofta salbatica a gustului.
Prea mult timp s-a dedicat unei realitati indoliate. Isi va aseza varful picioarelor pe pamant si incetul cu incetul poate va ajunge sa-l sarute de fericire. Poate, candva…
Nu este un semn de naivitate si nici de speranta, nici de optimism. In lumea asta cainoasa este doar o incercare de supravietuire.
Dar cand va plange din nou, tare-tare, o va mai auzi? Va mai fi acolo pentru ea?
Ii este frica de gandul ei.

Rosu

Primul lucru pe care l-am facut dupa ce am inceput sa-mi recapat increderea in mine a fost sa-mi cumpar o bluza rosie. Ador cum ma prinde culoarea rosie si in special bluza asta. Parul lung si negru imi incadreaza perfect decolteul bluzei.
Abia astept sa am pentru cine imbraca bluza rosie!
Sper ca Lulutza are dreptate. Spune ca rosu ii face pe barbati sa scoata flacari pe nari.
Sunt minunata! Sunt irezistibila! Fotografiile nu sunt in stare sa arate asta.
Voi fi frumoasa pentru tine!

inapoi in noapte

pentru ca asta e locul unde imi adun gandurile scrise prin alte locuri, cineva ar putea fi surprins sa realizeze ca eu sunt si “black” cu demoni in cap si “roscata” cu pitici pe creieri.

“black” spune:

cand spiritul tau traieste in corp, bucuria de a te descoperi printre cei morti ar putea fi prea tarzie. nu te pot gasi daca viziunile tale nu-ti arata locul in care trebuie sa ajungi. imi vine sa-ti arat drumul inapoi spre noapte. deconecteaza-te! esti inaccesibil pentru mine. si inca ceva: pentru a-ti auzi chemarea trebuie sa-ti simt focul mereu.
eu sunt la capatul drumului. sunt aproape moarta.

Micile secrete ale Lulutzei

Lulutza are un amant. Si pe langa asta mai are si un pui de necurat in ea.
Lulutza si amantul lucreaza in acelasi birou. Din vorba in vorba, ea afla ca in ziua aia nevasta amantului sarbatoreste o oarecare varsta. Lulutza, o tipa foarte atenta, se gandeste ca ar fi minunat sa-i ofere un cadou celei cu care il imparte pe X-ulescu. Dar, oare ce cadou i-ar putea oferi care sa-i faca placere si totodata sa ramana anonim!?
Vine pauza de masa si toata lumea paraseste biroul pentru vreo jumatate de ora, mai putin Lulutza si X-ulescu.
Puiul de drac incepe si o impunge cu cornitele si Lulutza nu are incotro si se vede nevoita sa actioneze. Incuie biroul si incepe sa-si plimbe ademenitor silueta prin fata X-ulescului. Se aseaza pe birou in fata lui si il incadreaza intre picioarele ei in timp ce isi deschide nasturii de la bluza. Probabil culoarea rosie a bluzei si sutienul negru pe sanii Lulutzei il fac pe X-ulescu sa uite unde se afla si lacom o prinde pe Lulutza de fund si o trage in poala lui. Ce se intampla mai departe Lulutza ma lasa sa deduc, pentru ca e prea rusinoasa sa-mi povesteasca astfel de amanunte. Deocamdata. Imi spune doar atat:  “Actul este scurt, dar ce intensitate, ce placere!…”
Inainte sa-si traga X-ulescu pantalonii pe el, Lulutza ii sopteste tandru la ureche: “Asta a fost cadoul meu pentru aniversarea sotiei tale. La multi ani din partea mea!”
X-ulescu ramane perplex si tot restul zilei cat l-a petrecut la birou nu a mai ridicat ochii sa o priveasca pe Lulutza.

Delirium duminical (2)

Bunicii si strabunicii nostri isi faceau inventarul oilor la lumina opaitului.
Cand eram copil, noaptea stateam cu lanterna sub plapuma si citeam.
Ora 1.11 Pe timpul lui Ceausescu (imi dau parul intr-o parte, pe umar, si ma cred frumoasa. e simplu atata timp cat nu am nicio oglinda care sa ma contrazica) stateam ca orbetii si urmaream umbrele pe pereti.
Acum stau si scriu la lumina verde a unui ceas electronic. In punctul asta (ala)… gata, nu mai vad, ba nu… ba da…
Pixul aluneca pe hartie fara sa vad prea bine ce scriu. Ma simt de parca as juca un joc. Sa scriu cu ochii inchisi.
Hai sa incerc. Urmatoarea propozitie care imi vine in minte o scriu cu ochii inchisi.
Sunt un om marunt cu probleme marunte.   M-am descurcat binisor. Am inceput drept apoi m-am inclinat vreo 10 grade in jos.
Imi dau mana prin par si gandul imi zboara la un baiat frumos. Zambesc ironic. Iar,Amy?! Iar? [...cenzura]. Nu esti in stare sa faci nimic din ce-ti face placere. Bla-bla-bla… Du-te naibii!
Nuuu! Trebuie sa ma opresc. Am obiceiul sa ma cert foarte urat si apoi sa regret. Ce rost, daca oricum nu schimb nimic.
Ce am sa ma mai distrez maine dimineata cand am sa vad in ce hal am scris pe hartia asta. Cred ca am pierdut o multime de litere, am scris cand in jos, cand in sus, cand calare, cand la mijloc.
Niciodata nu-mi gasesc cuvintele sa spun ce simt. Ei, acum au zburat pe hartie de parca mi le-ar fi dictat cineva. Zece minute mi-au trebuit sa umplu doua pagini de caiet. Am vrut sa mai iau o foaie, dar nu. Ajunge. Chiar si cuvintele aruncate la intamplare sunt pretioase.
Asta imi aduce aminte de un delirium duminical mai vechi.
Uite ca am gasit si titlul insemnarii!

EU si TU

Acest articol este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, întroduceţi parola dvs. în casetă de mai jos.

Parolă:

Asa nu

#@%$&*^%$#@&*%^%&&%$##^*%#^&%
Rahat! Niciodata nu stiu sa spun ceea ce simt. De ce mi-o fi asa de greu sa-mi transform trairile in cuvinte!? Daca as putea spune tot ce simt, as putea redacta o enciclopedie.
Degeaba incerc. Nu-mi iese, si gata!
Cand sunt comunicativa, prietenoasa, sfatoasa, iubareata, glumeata, cand imediat devin ursuza, inchisa, paranoica, plangacioasa, distanta… Atunci par sa uit de lume, de prieteni, ignor discutiile sau le interpretez negativ.
Macar daca as putea sa plang, insa plang extrem de rar.
Uite, chiar acum as vrea sa o fac, pentru ca am toate motivele. Dar, nu pot.
Bine, am sa-mi iau din nou infatisarea de “totul e perfect” si am sa ies din camera asta intunecata, am sa ma duc sa fumez o tigara si… gandul imi va fi liber sa zboare. Asta este tot ce pot face. Nimeni nu ma poate opri sa gandesc, de fapt pe nimeni nu intereseaza ce gandesc. Chiar pe nimeni!!!
De ce naiba sunt ca o stana de piatra? Parca as fi un bolovan in plina iarna.
Simt un nod in gat, imi simt inima ghem, si totusi…nu pot sa plang.
Promit ca am sa strig in gura mare, aici pe blog, cand voi reusi sa o fac. Nu atunci cand ma induioseaza emisiunile tv, necazurile altor oameni, nu cand ma impresioneaza un film, pentru ca asta s-ar putea intampla in fiecare zi, ci doar atunci cand voi reusi sa scap de inhibitii.