Scrisoarea unui posibil sinucigas
**
acum cand prin cap imi zboara ganduri sinucigase, nu pot nici macar sa ma intoxic cu fum de tigara ptr ca tusesc groaznic. vreau sa fumez pana lesin doar ca sa ma torturez intr-un fel. ma uit la multimea de sticle cu bautura si ma gandesc pe care sa o aleg. daca iau ceva tare asa cum cere situatia mi-e ca pic in coma alcoolica si ma gaseste C dimineata intr-o stare deplorabila. ma ridic sa iau o sticla oarecare si deodata imi aduc aminte ca iau antibiotice ptr bronsita asta care nu-mi da pace de 2 luni (vezi, si eu trebuie sa trag o betie dupa ce termin antibioticele) fuck! fuck! fuck! cum dracu’ atunci sa ma destrabalez? nu fuma…nu bea…
of, ce e in sufletul si-n inima mea! daca cineva m-ar sectiona ar fi improscat cu mazga sentimentala. sunt putreda pe dinauntru. oare ce culoare, gust si miros are mazga sentimentala? verde ca veninul, rosie ca sangele sau neagra ca bezna? O fi amara ca pelinul sau iute ca focul?
la dracu! am stat cateva secunde sa-mi dau seama care sunt proprietatile mazgai mele sentimentale. 
) ce rost! am asa o avalansa de ganduri care zboara in neant cu mare viteza… si nu am sa pierd timpul cu metafore.
azi noapte daca aveam hartie si pix langa mine as fi scris cea mai frumoasa scrisoare de dragoste, dor si disperare pe care as putea eu sa o concep. eu nu sunt eminescu, dar asa cum stiu eu as fi scris cea mai impresionanta scrisoare. ptr ce, ca oricum nu are cine sa o citeasca? a ignorara – cumplit verb. acum toate acele ganduri de noapte s-au pierdut pe undeva …nu mai au acelasi farmec ca atunci cand descrii intocmai ce simti cand simti. oare gandurile noastre stau ascunse in cotloanele mintii sau ratacesc prin lume lovindu-se de ale altora? oare gandurile mele au plecat inspre persoanele potrivite? nu cred. daca ar fi asa as simti pe loc fericirea. cine ar putea rezista unor asemenea sentimente? ce usor ma pacalesc singura. doar eu pot crede ca inima omului e mereu penetrabila exact cum este a mea. unii au inima de piatra si stiu sa o arate. cum e posibil sa torturezi psihic pe cineva caruia tocmai i-ai declarat cat iti este de drag?
La dracu! vreau sa fumez! vreau sa beau!
pauza…
am reusit sa fumez. am reusit sa bag fumul in plamani desi m-a usturat gatul ca naiba. tot timpul cat am fumat tigara m-am leganat pe scaun ca un copil cu dereglari psihice.
revin pentru putin la sinucidere. ma gandeam ca ar trebui sa-mi fac niste analize si daca descopar ca sufar de vreo boala incurabila sa ma sinucid. am nevoie de un motiv intemeiat, ca doar nu o sa ma sinucid din cauza ca sufar de dor si disperare?!
nu, nu am de gand sa ma sinucid. nu inca…
vreau sa scriu o carte, dar nu pot. nu am voie sa ma exprim liber. nici macar asta nu pot sa fac. subiectul ei ar fi viata virtuala si consecintele ei. eu as fi singura mea sursa de inspiratie…ar fi suficient. am 5 ani de cand sunt blocata in lumea virtuala. aici mi-am facut prieteni, dusmani, iubiti…. aici am trait bucurii si tristeti mai profunde decat in real life. am comunicat, am ras, am ascultat, am primit si am oferit sfaturi, am fost exaltata, am invatat o multime de lucruri de la f multi oameni atat de diferiti, le-am cunoscut placerile, le-am simti bucuriile si tristetile, le-am suportat toanele. am trait intens si am trecut cu usurinta de la o stare la alta…am trait absolut toate sentimentele aici. m-am indragostit aici, mi-am plans dorul, mi-am strigat disperarea, am mangaiat si am soptit, am facut dragoste. tot ce poate omul simti, am simtit aici. despre asta as vrea sa scriu in romanul meu si mai ales despre faptul ca in viata virtuala m-am descoperit pe mine…m-am invatat. mi-am descoperit calitatile si le-am dezvoltat, dar mi-am descoperit si demonii…demoni care acum m-au impins sa scriu randurile astea, care m-au adus in pragul disperarii, iar randurile astea s-ar fi vrut a fi continutul unei scrisori de sinucigas.
nu stiu cat am reusit sa expun din framantarile mele, dar cert este ca nici acum dupa 3 pagini de caiet nu am ajuns sa scriu ce voiam de fapt.
dar m-am mai linistit putin si cred (sper) sa pot dormi. e 4.30 dimineata.
Florin 11:53 am on august 25, 2009 Permalink
Mai nou, acum toata lumea se sinucide ”in direct” pe blog. Cred ca e un nou ”trend” in RRomania.
Amy 11:58 am on august 25, 2009 Permalink
Florin, sunt curioasa daca ai si citit textul (asa repede) sau te-a “impresionat” direct titlul si nu a mai fost nevoie.
Mai nou totul se face “in direct” pe blog. si copii…daca e nevoie. ne mutam tot rahatul asta de viata aici.
Andreea 10:27 pm on august 25, 2009 Permalink
Florin, la moda e ceea ce vrem noi insine sa fie, individualitatea fiecaruia poate exprima trendul. Daca iti place sa generalizezi si sa iti exprimi opinia fara sa cunosti, e ok si asa, e dreptul tau dar gandeste-te ca nu toti oamenii sunt la fel. Fii atent la detalii si priveste dincolo de aparente.
Acadea draga, tot ce ai scris m-a atins, stiu cum este, probabil cum o mai simt si altii ca noi. Anul trecut am trecut printr-o perioada asemanatoare, de fapt nici acum nu sunt tare “intreaga”. M-au rupt altii iar bucatelele din mine au picioruse mici si alearga unele spre altele in speranta ca se vor putea reaseza corect. Din pacate nu stiu daca mai e posibil. Spatiile lipsa raman acolo ca se ne reaminteasca durerea. Iti doresc doar sa treci de haul asta, de negrul fumului existential, sa cuprinzi in maini stelele si soarele atat de frumos, sa te traga de bucle fetitele tale si sa te sarute pe fruntea senina, sa regasesti sensul mersului si al bucuriei. Eu sunt alaturi doar din gand si din simtire, mai mult nu stiu ce sa fac.
Te imbratisez
Amy 9:51 am on august 26, 2009 Permalink
buna, andreea!
suportam multe si reusim asta timp indelungat, pana facem clack…si ne mananca pamantul galben. cauze si motive sunt mai multe decat poate intelege cineva … insa motivul no 1 al acestor depresii care te duc cu gandul la suicid este pana la urma lasitatea de a-ti lua de la viata ceea ce-ti doresti.
cineva, stiu eu cine, ar putea rade ironic citind postul asta…ptr ca odata am fost nesimtita si am zis ca cei care isi pun capat zileler din cauza ca nu sunt iubiti sunt niste dobitoci.
eu nu as putea sa-mi iau zilele ptr asta, dar altii mai slabi din fire….
iti multumesc ca ai vrut sa vorbesti cu mine. chiar daca raspunsul meu nu are legatura cu comentariul tau, e pe langa, il scriu ptr ca simt nevoia sa spun cuiva.
stii ce am simti atunci cand prin cap mi-a trecut gandul unui posibil suicid? efectiv m-am simtit de parca eram in transa. am simtit brusc ca nu mai am nicio greutate pe suflet, ca si cum eu nici nu as fi existat…ca si cum as fi fost un fum. am simti usurinta cu care m-am putut ridica de pe scaun sa ma indrept inspre acel ceva care mi-ar fi curmat zilele.
repet, nu am vrut sa o fac…nici gand…dar am trait experienta asta. acum ii inteleg pe aceia care nu se pot opune acestei forte nevazute.
multumesc mult, andreea. eu sunt un cameleon si nu ar fi prima data cand as lasa in urma durere si as descoperi fericire. va fi…stiu si eu.
pup
Andreea 11:27 pm on august 26, 2009 Permalink
Stiu despre ce vorbesti. Mi-as fi dorit sa nu cunosc si partea asta urata a vietii, dar nu alegem noi ci ne alege…
Fii tare!
evergreenstory 11:06 am on august 28, 2009 Permalink
Oooof… nu stiu ce sa zic.
Amy 11:24 am on august 28, 2009 Permalink
Andreea, sper sa nu mai treci niciodata prin asa ceva.
evergreen, spune ca-ti place melodia. e superba, asa-i?
Philip Stein 9:18 pm on august 28, 2009 Permalink
. All the best!!
delliana 8:58 pm on august 30, 2009 Permalink
Stii, noi, oamenii, regasim in noi puteri nebanuite de a ne ridica din locul in care ne-a ingenunchiat viata sau tocmai noi si de a sterge cu buretele tot ce ne-a ranit. Raman cicatrici dar cel mai important este sa nu le bagi in seama, sa pasesti inainte, pe drumul tau real, ignorandu-le. E greu cand simti ca lucrurile candva importante, esentiale pentru tine, nu mai au aceeasi valoare de odinioara, nu mai reprezinta piloni de sustinere. De fapt punctul de sprijin e in tine chiar daca ochii tai nu-l mai vad sau talpile par a nu-l mai simti. Virtualul e o mare cacialma, un loc in care tot incerci sa te reconfigurezi, unde pierzi sau castigi premii imaginare, cladesti castele fragile din carti de joc inchipuite, te joci cu propriile dependente, plusezi cu trairi, devii falit sau imbogatit inchipuit. Poate ca n-am intuit corect ce ai expus, ceea ce vreau sa-ti spun e ca trebuie sa te regasesti, ai grija de tine, nu te mai lasa prada depresiei, asculta o altfel de muzica, iesi, propune-ti sa realizezi lucruri constructive, mobilizeaza-te!
Amy 9:34 pm on septembrie 4, 2009 Permalink
buna, Dell. Scuza-ma, te rog, ptr raspunsul intarziat.
Stii ceva? Nu-ti pot raspunde la subiect…pentru ca sunt …fericita. Adica…pfuuu…nu chiar asa fericita, dar ma simt bine.
te imbratisez.
delliana 1:55 pm on octombrie 21, 2009 Permalink
Ce mai faci Acadea? imi e dor sa te citesc.
Amy 6:50 am on octombrie 25, 2009 Permalink
pup, dell. sunt bine, dar nu mai simt nevoia sa-mi scriu gandurile….deocamdata.
ela roseni 7:56 am on noiembrie 30, 2009 Permalink
Amy, ce fiinţe năbădăioase suntem…Cum spuneai? Un om care se confruntă mereu cu contradicţiile
?