vreau sa fiu nebuna

trebuie sa fiu un emo kid ca sa-mi poti vopsii parul in negru, sa-mi innegresc ochii si buzele si sa-mi urlu emotiile negative in versuri si muzica? vreau sa pot asta chiar daca nu mai am 20 de ani. vreau sa nu fiu vazuta, asemenea unei fantoma a intunericului, sa nu stie nimeni cum arat si ce simt. cand vreau sa plang, sa-mi curga oceane din ochi, cand vreau sa tip, sa urle ecoul muntelui prin vocea mea, cand vreau sa fiu furioasa, sa curga lava din inima mea.
uneori vreau sa fiu nebuna.

All of you sinners
You better run and try to hide
You’ve all been dreaming
So you better hide to stay alive

un milion de mile

pumnalul din inima imi tortureaza gandurile.
nu pot sa dorm si numar infinitele clipe ale intunericului.
de ce nu poti sa accepti dragostea mea pentru tine?
de ce ti-e frica de mine?
de ce nu ai curaj sa recunosti si preferi sa te ascunzi in spatele distantei?
doar naivii cred ca dragostea este pentru totdeauna.
ei bine, totdeauna sufletul meu va fi gol.

vina ta este consecinta mea.

Asa nu

#@%$&*^%$#@&*%^%&&%$##^*%#^&%
Rahat! Niciodata nu stiu sa spun ceea ce simt. De ce mi-o fi asa de greu sa-mi transform trairile in cuvinte!? Daca as putea spune tot ce simt, as putea redacta o enciclopedie.
Degeaba incerc. Nu-mi iese, si gata!
Cand sunt comunicativa, prietenoasa, sfatoasa, iubareata, glumeata, cand imediat devin ursuza, inchisa, paranoica, plangacioasa, distanta… Atunci par sa uit de lume, de prieteni, ignor discutiile sau le interpretez negativ.
Macar daca as putea sa plang, insa plang extrem de rar.
Uite, chiar acum as vrea sa o fac, pentru ca am toate motivele. Dar, nu pot.
Bine, am sa-mi iau din nou infatisarea de “totul e perfect” si am sa ies din camera asta intunecata, am sa ma duc sa fumez o tigara si… gandul imi va fi liber sa zboare. Asta este tot ce pot face. Nimeni nu ma poate opri sa gandesc, de fapt pe nimeni nu intereseaza ce gandesc. Chiar pe nimeni!!!
De ce naiba sunt ca o stana de piatra? Parca as fi un bolovan in plina iarna.
Simt un nod in gat, imi simt inima ghem, si totusi…nu pot sa plang.
Promit ca am sa strig in gura mare, aici pe blog, cand voi reusi sa o fac. Nu atunci cand ma induioseaza emisiunile tv, necazurile altor oameni, nu cand ma impresioneaza un film, pentru ca asta s-ar putea intampla in fiecare zi, ci doar atunci cand voi reusi sa scap de inhibitii.

Gandurile

Am pregatite mai multe insemnari pe care ar trebui sa le scriu aici, pentru ca sunt scrise pe hartie si ascunse printre cartile din biblioteca. Stiu ca acolo umblu numai eu.  Gandurile mele nebune, ascunse in casa… Motiv evident de divort.
Dar cu care sa incep? Acum ascult melodia lui Jerry Ropero si nu stiu care din ele s-ar potrivi. Adica stiu, dar postul ala nu mai are rost sa-l scriu, cel putin deocamdata. Vai, ce ard gandurile alea in biblioteca mea!
Schimb melodia. Bineinteles ca este aceeasi de care m-am indragostit! Vreau sa-mi urle in creier si sa ma hipnotizeze. Ma inspira. Am gasit insemnarea care vreau sa o scriu.
***
Stau pe scaun, inchid ochii si-mi tin gandurile in mana. Nu sunt usoare, sunt ganduri cu greutate, dar hartia le face sa para ca ele nici nu exista. Le-am transferat din mintea mea pe hartie si sper sa ma simt mai usoara. Sa incerc? Rup hartia bucatele, cu ganduri cu tot…ma concentrez…nu simt bucatelele…le suflu in aer… Ar trebui sa ma simt mai bine, pentru ca le-am imprastiat… le-am trimis… le-am transmis…am marturisit. Deschid ochii si privesc. E intuneric. Ce sa vad? Mai bine inchid din nou pleoapele peste realitatea noptii si incerc o stare de transa, un amoc al suferintei. Sunt amortita…capul imi vajaie…ma clatin…plutesc…
Stai! Nu ai scris tot! Vine altul…si altul…si altul…si cel mai important… NU, s-au intors! VALEA!!!
AJUTOR!!!

Ajutor!

Nu reusesc sa pun codul pentru counterul Histats. La text sau cod HTML nu-l primeste.

Va rog, daca stie cineva cum se face sa-mi zica si mie. Please, please!

Daca nu ai frate, sa-ti cumperi!

Pentru ca toate aparatele din casa mi se defecteaza doar duminica incep sa devin superstitioasa. Televizorul, DVD-ul, calculatorul. Televizoarele imi urla in toata casa, pe DVD s-a pus praful, dar fara calculator sunt nervoasa. Ma pricep de minune sa downloadez de pe site-uri fantoma si sa ma umplu de virusi sau chiar de la Microsoft si apoi sa-mi blocheze calculatorul. Disperata il sun pe frate-miu si el vine pregatit cu o rabdare de fier. “Iar!” zice el. “Pai nu ti-am spus…?” “Pai, mi-ai spus, dar acum nu am mai gresit la fel. Am gresit altfel.” La despartire ii promit ca nu mai fac prostii, cel putin nu curand, ne impacam ca intre frati si au revoire. Dimineata nu mai pot de dorul fratelui meu, si-l sun: “Bai, tu mi-ai bagat vreun virus in calculator?” “Nu!” “Pai, nu stiu ce naiba are, ca iar nu merge. Am nervi *stomacali* si-mi vine sa plang!” ii spun eu la telefon. El incepe si rade si-mi spune sa ma calmez ca vine la mine si se rezolva. Dar tot il intreb ce-a gasit de ras la supararea mea. Zice ca pe vremuri, cand era mic si prost, ca mine, isi suna prietenul si la 12 sau 1 noaptea sa vina sa vada ce are calculatorul ca nu merge imprimanta. Imprimanta avea si cablu, dar nu avea priza. “Hihihihi”, ma hlizesc eu, “ce prost esti frate-miu”. Vine, si la fel de calm ma intreaba: “Unde ai umblat?” “Doar la rezolutie” “Aha! Ai dat 120DPI” Ma stramb, ca altfel nu stiu sa-i raspund, si-l las sa se descurce.

Of! Rau e sa fii habarnist, dar ce bine e sa ai un frate care-ti aduce lumea la picioare. Calculatorul!