Imi place si nu-mi place

Pana nu de mult consideram somnul pierdere de vreme pentru ca imi ajungeau cele cateva ore dormite, iar timpul ramas imi placea sa-l petrec doar cu mine si cu calculatorul, insa cand reuseam sa dorm, visam frumos. Visele imi erau frumoase si le asteptam cu drag, de fiecare data. Acum somnul e mult prea putin, il apreciez mai mult, dar…dar atunci cand ma bucur de el imi lipsesc minunatele mele vise. Unde sunt? Creierul meu e surmenat. Haha, e bolnav psihic. Visez ca-mi las micuta plangand, singura in casa, visez halci de carne… Doamne, ce vise am! Nu mai vreau!

*

Azi dimineata devreme, cerul era atat de senin, iar luna stralucea cu putere incat puteam vedea puzderia de stele ce ar fi putut sa-mi imbunatateasca starea de spirit. Altadata as fi ramas cu ochii pironiti pe cer si le-as fi dat nume tuturor stelelor ce-mi sunt atat de dragi. Le-as fi numit: dragostea mea, fluturasul meu, speranta mea, mangaierea mea s.a.m.d.; m-as fi lasat dusa cat mai departe si stiu sigur ca as fi reusit sa fiu acolo unde mi-as fi dorit. As fi calatorit chiar pe luna si de acolo as fi trimis bezele tuturor dragilor mei. Dar…dar astazi am fost nevoita doar sa le privesc si sa trec mai departe pasind in lumea care nu stie sa pastreze asemenea frumuseti, pasind in lumina civilizatiei ce ucide pe loc orice vis indraznet. Nu-mi place!

*

Uneori mi-e frica de caini. Trec pe langa ei si-mi impun sa nu-i bag in seama, adica sa ma prefac ca nu-mi e frica. Reusesc de fiecare data. Pe langa omul beat nu pot trece fara frica. Vai, cat sunt de urati alcoolicii! Sunt desfigurati la chip, sunt murdari, sunt violenti, duhnesc, sunt imprevizibili. Mi-e frica de fiecare data cand sunt aproape de ei, iar cand sunt la distanta ii privesc cu lehamite. Nu-mi plac!

*

Sotia unuia, deoparte, amanta altuia, de cealalta parte, discuta ca intre femei. Amanta spune:

- Eu m-am saturat! Daca ma vrea nu are decat sa divorteze! Ce, nu s-au mai vazut cazuri in care barbatul isi lasa sotia cu un copil si ia alta cu doi copii? Acasa la el merge ca la hotel. La mine mananca, la mine vine noaptea. Nevasta-sa mai e si nebuna. A zis ca daca afla cine ii e amanta baga cutitul in ea. Zi si tu, nu e nebuna?

-Cati ani are copilul, intreaba sotia?

-5 ani!

-E micut, are nevoie de tata.

-Da, cica, copilul lui nu poate trai fara ambii parinti! Da’ si eu cat timp sa mai stau asa incurcata? Pe mine nu ma intereseaza!

Sotia nu e straina de o situatie asemanatoare. Ce sa-i spuna amicei ei, amanta?

Reversul medaliei

text refacut

Spuneam cu cateva zile in urma, in insemnarea de mai jos, cat de satisfacuta eram ca dupa multi ani am reusit sa iau contact cu natura si sa ma destrabalez in plin aer mioritic, la propriu. Gasisem un loc in care sa uit de cele lumesti si sa ma las prada binelui de sine, cand imi apare in fata ochilor o turma cu 300 de oi si 6 ciobanasi.

Ei bine, au stat aia pe capul meu vreo doua ore si ceva, timp in care oitele dragutele behaiau pe patru-cinci tonuri, si bariton si soprana si tenori si ce-or mai fi. Nu m-au suparat, ci chiar m-au distrat. Le ascultam si incercam sa inteleg ce spun . Erau suparate pe ciobanii lor ca le intepau in fund si le taiau urechile. Planuiau o razbunare. Bietele de ele! Prea blande pentru lumea din care fac parte.

Au terminat de chinuit oile si fiind oameni cu bun simt le-au dus la pascut vreo 50 de metri mai incolo, dar… nu-si luasera cu ei si mirosurile. Si…maaaama, ce mai mirosea , de trebuia sa-ti opresti aerul pe la jumatatea drumului si apoi sa-i dai drumul repede sa iasa.

Ma rog, asta fuse si se duse.

Si a venit un soaaare, de nu mai stiam cum sa ma ascund! Am avut o umrela sub care m-am tot pitit incercand sa nu bag in seama prostiile. Eu cand ies la iarba verde iau cu mine multa mancare, multe carti de citit, reviste, rebusuri, trusa de unghii, oje si cine mai stie ce. Deh, mi-e frica sa nu ma plictisesc. Imi place natura, dar in asociatie cu civilizatia. Aveam la mine o carte, pe care o indragesc foarte mult, si speram sa reusesc sa citesc cat mai mult din ea. Nu am reusit pentru ca citeam alternativ o alta vrand sa acumulez cat mai multe si mai diverse informatii.  Totusi, din prima citeam cu jind sorbind cuvintel cu cuvintel, subliniind pasajele pe care vroiam sa le recitesc atunci cand era cazul, din a doua citeam doar pentru a mai invata putina istorie.

Soarele ma prajea fara sa-l bag in seama. Obosisem din cauza lui si de atata aer “proaspat” de oaie si abia asteptam intoarcerea acasa.

Ei bine, atunci cand am iesit din oras, de dimineata, spuneam cat de tra-la-la era orasul si cat de uuuaaa, uuuaaa era natura. Ei, stiti ceva? Orasul meu era minunat. Am vazut oameni, o multime de oameni. Toti erau draguti, veseli si frumos imbracati. Reclamele luminoase ce altadata mi se pareau fara gust, acum parca erau sarea si piperul orasului. Mi-a fost dor de parcuri, de trandafiri, de muzica de pe strazile Timisoarei. In Timisoara mereu sunt petreceri, sarbatori in aer liber. O forfota citadina cu care m-am obisnuit atat de mult incat nu as mai putea trai fara ea.

Si totusi, e frumoasa natura…dar si civilizatia …

A, uitasem! Cand am ajuns acasa si m-am uitat in oglinda m-am vazut alt om. ERAM ARSA DE SOARE SI ARATAM ORIBIIILLLL!!!

CU BINE!

Ce bine ca nu doare!

Am o moleseala in mine de-mi curg ochii de mila mea. Cum sa ies din starea asta de rahat in care m-am bagat doar asa sa vad si eu cum e ? Ma duc spre biblioteca sa-mi iau o carte, ma uit urat la cartile de conta, le dau flegmatic intr-o parte si pipai cu degetele lenoase cartile de pe un raft. Asta am citit-o, asta am citit-o, asta-i aiurea, asta-i de doi bani… Scot trei carti sa am de unde alege. Asa cred eu! “Misiune dominicana”-A. M. Stoenescu, ” Despre dragoste si alti demoni”-G. Marquez, “De veghe in lanul de secara”-Salinger. Una am citit-o, dar ma gandesc sa o reiau daca pot, una proaspat cumparata habar n-am despre ce e vorba, dar imi place titlul, si una cumparata demult pt ca era la moda, dar de care nu m-am atins pt ca nu-mi place titlul. Auzi, “de veghe in lanul de secara”! Ma enerveaza lanurile, secara, graul, ovazul si porumbul. Nu vad eu toate astea in evadarile mele din oras, nu aud eu toata ziua la babe si mosi de orzul tocmai cules (sau cum s-o spune), de graul care are nevoie de soare, de porumbul care cere ploaie…

La naiba cu lanul de secara! Cand aud de lanuri, nu stiu de ce, ma gandesc la filmele romanesti de razboi pe care le urasc.

Mda, hai, poate-mi trece lenea.

Ce bine ca eu nu conduc ca as da si eu cu masina peste babe grase, la fel ca Viciu. Eu de lene, el de drag.

Iesim din Timi si o luam spre Sag, facem dreapta si ajungem in lumea a treia, ba a patra. Groapa de gunoi e, de fapt, munte de gunoi si ne intampina mareata si tantosa cu miasma ei specifica. Deasupra roiesc multime de ciori hamesite. Nu pot sa nu ma gandesc la poza Kolonelului, cea in care un copilas demn de mila mananca printre mormane de gunoi.

Scot un oftat prelung si-mi mut privirea. Inspirata am fost! Alte mormane de gunoi, plasticuri si drumul plin de mortaciuni. Ce mama naibii! Unde, dracu, ma aflu ?

Asta e lumea mea sau am murit si am ajuns in Iad si sunt pedepsita pentru lenea ce m-a cuprins?

Si, ce ziceam de carti? A, da! Sa aleg una sa citesc. O iau pe urmele lui Stratan si cu o logica de nezdruncinat, zic: Sa o iau pe prima…, dar care-i prima?

Ala-bala-portocala… Nu. Eci, kici kecike (cum, zmaului se scrie?), mene comecike, subda golobda, gol! O stiti, nu?

Pica “Misiunea dominicana”. Autorul incepe foarte frumos sa vorbeasca despre lenea ce-i caracterizeaza pe romani. Vai de mine! Asta ma cunoaste! Ma straduiesc si citesc 23 de pagini. Nu-mi place.

Am o ecuatie cu doua necunoscute, o rezolv si rezultatul este egal cu “Despre dragoste si alti demoni” Mda, dar stiu despre ce e vorba, stiu ce urmeaza sa se intample si stiu cum se sfarseste, dar ma prefac ca nu-mi pasa si citesc 20 de pagini si o abandonez.

Simplu, next…

Ce fain incepe. Vreti sa stiti cine sunt? Sic, nu va spun! Dar stiti ceva? Imi placea o fata, care era destul de draguta, pt ca “avea nasul mare si unghiile roase pana la sange si purta o panarama de sutien cu bureti care se iteau de te miri unde, de-ti venea sa-i plangi de mila”.

Nu, nu pot citi ! Ma opresc la pag 6 !!!

Off, ce plictiseala! Mai bine pun mana pe creion si va povestesc si voua despre lenea mea, poate asa imi va fi mai bine.

Si incalecai pe-o sa si va spusei povestea asa .

28.06.2007

Evadarea din cotidian

text refacut

Am iesit din casa tiptil asemenea unui hot ce se teme sa nu fie prins. Am urcat in masina si dusa am fost. Am lasat in urma strazile cenusii, blocurile monotone si toata suflarea adormita inca. In atmosfera asta am trait cativa ani nemailuand contact cu natura.

Nu mi-a fost usor nici atunci sa ma hotarasc sa evadez deoarece imi faceam griji pentru fetitele mele lasate acasa in grija unei bunicute. Daca nu s-ar fi descurcat bunicuta cu ele? Sunt dependenta de ele asa cum ele sunt dependente de mine.

La gandul ca fug de cotidian si ma ascund in natura m-am relaxat, pe moment, si am inceput sa glumesc si sa ma distrez la toate glumele sotului meu. Il simteam si pe el relaxat si binedispus, poate pentru ca a doua zi isi planificase o noua aventura si credea ca eu nu-mi dau seama. De vreo doi ani sunt neintelegeri intre noi, reprosuri, lacrimi, acuzatii, datorate stresului acumulat pe o perioada in care el zicea ca nu mai face, iar eu vroiam sa-l cred.

Am trecut de oras, am ajuns pe drumurile nationale si mi-am clatit ochii cu verdele campiei. Iesind dintre betoane, campia mi se parea raiul, dar in conditiile in care cobori din zonele minunate ale muntilor si dealurilor, campia iti pare stearsa si fara prea mult farmec. Zic si eu, nu dati cu parul!

Din loc in verdele era incadrat de rosu si mov. Levantica si macii tronau plini de roua pe marginea drumului. Simteam impulsul de a cobori din masina sa fac buchete imense de flori sa le duc fetelor mele. Doamne, ce dor imi era de ele! Oare se trezise micuta mea? Ce-o fi zis ea cand a vazut ca nu e mamica ei acolo?

Am luat-o pe un drum de tara in cautarea unui loc pustiu pe malul raului, loc unde sa nu vad tipenie de om. Drumul de tara era asemeni unui tablou. Graul inca verde, porumbul marisor cat palma si nelipsitii maci si unduitoarea levantica asternute in covoare vii ma provocau la un exercitiu artistic. Mi-am scos penelul imaginar si i-am dat liber la creatie.

Am ajuns la malul Timisului, am deschis portiera, am scos piciorul gol si l-am asezat pe iarba uda de roua. Am iesit si am simtit o mare usurare. Parca renascusem, parca eram singura pe lume intr-un colt de rai. M-a trecut apoi un fior de satisfactie spunand sotului, razand, ca era o satisfactie asemanatoare orgasmului. Linistea din jur, apa purtata de curent, salciile crescute in apa, racoarea diminetii si roua din iarba erau tot ce-mi doream dupa multa vreme. Am stat si am contemplat totul, dar din pacate, nu era un loc bun pentru pescuit. Am plecat mai departe.

Un fazan isi vedea de treaba lui fara sa-i pese de noi. Un iepure, la 20 m, ne adulmeca. Soarele ne incalzea fara sa fie deranjat de crengile vreunui pom. Asteptam sa se intample cava, desi nu asta imi doream.

Nu trece mult timp si vad venind spre noi o turma cu vreo 300 de oi (fara exagerare). Eram sigura ca se vor opri langa noi, deoarece era acolo amenajat un tarc pt ele. Dragut! Erau vreo 6 indivizi care se pregateau sa vaccineze oile si sa le insemneze. Ma gandeam ca s-a dus linistea mea si mai ales aerul proaspat al naturii. Au lucrat vreo doua ore, dar stiti ceva…nu m-au deranjat. Nici macar oile alea nu au putut sa-mi strice buna dispozitie.

GATA, AU PLECAT! ACUM, LA PLAJA IN MIROS DE RAHAT DE OAIE!

Reversul medaliei…altadata

scris 22 iunie 2007