vreau sa fiu nebuna

trebuie sa fiu un emo kid ca sa-mi poti vopsii parul in negru, sa-mi innegresc ochii si buzele si sa-mi urlu emotiile negative in versuri si muzica? vreau sa pot asta chiar daca nu mai am 20 de ani. vreau sa nu fiu vazuta, asemenea unei fantoma a intunericului, sa nu stie nimeni cum arat si ce simt. cand vreau sa plang, sa-mi curga oceane din ochi, cand vreau sa tip, sa urle ecoul muntelui prin vocea mea, cand vreau sa fiu furioasa, sa curga lava din inima mea.
uneori vreau sa fiu nebuna.

All of you sinners
You better run and try to hide
You’ve all been dreaming
So you better hide to stay alive

un milion de mile

pumnalul din inima imi tortureaza gandurile.
nu pot sa dorm si numar infinitele clipe ale intunericului.
de ce nu poti sa accepti dragostea mea pentru tine?
de ce ti-e frica de mine?
de ce nu ai curaj sa recunosti si preferi sa te ascunzi in spatele distantei?
doar naivii cred ca dragostea este pentru totdeauna.
ei bine, totdeauna sufletul meu va fi gol.

vina ta este consecinta mea.

Asa nu

#@%$&*^%$#@&*%^%&&%$##^*%#^&%
Rahat! Niciodata nu stiu sa spun ceea ce simt. De ce mi-o fi asa de greu sa-mi transform trairile in cuvinte!? Daca as putea spune tot ce simt, as putea redacta o enciclopedie.
Degeaba incerc. Nu-mi iese, si gata!
Cand sunt comunicativa, prietenoasa, sfatoasa, iubareata, glumeata, cand imediat devin ursuza, inchisa, paranoica, plangacioasa, distanta… Atunci par sa uit de lume, de prieteni, ignor discutiile sau le interpretez negativ.
Macar daca as putea sa plang, insa plang extrem de rar.
Uite, chiar acum as vrea sa o fac, pentru ca am toate motivele. Dar, nu pot.
Bine, am sa-mi iau din nou infatisarea de “totul e perfect” si am sa ies din camera asta intunecata, am sa ma duc sa fumez o tigara si… gandul imi va fi liber sa zboare. Asta este tot ce pot face. Nimeni nu ma poate opri sa gandesc, de fapt pe nimeni nu intereseaza ce gandesc. Chiar pe nimeni!!!
De ce naiba sunt ca o stana de piatra? Parca as fi un bolovan in plina iarna.
Simt un nod in gat, imi simt inima ghem, si totusi…nu pot sa plang.
Promit ca am sa strig in gura mare, aici pe blog, cand voi reusi sa o fac. Nu atunci cand ma induioseaza emisiunile tv, necazurile altor oameni, nu cand ma impresioneaza un film, pentru ca asta s-ar putea intampla in fiecare zi, ci doar atunci cand voi reusi sa scap de inhibitii.

Duminica dimineata

Sâmbăta şi duminica se doarme mai mult de ora 6, aşa-i? Aţi putea sa-mi spuneţi şi mie cum reuşiţi! S-a schimbat ceasul, deci e 5.

Cafeaua e rece şi amară, dar nu am răbdare să-mi fac alta, ţigara îmi face rău, dar o fumez până la capăt, afară e frig, dar rămân să tremur, sunt aproape de depresie, dar mă afund în continuare.

E aşa linişte şi întuneric în jurul meu. Nici câinii nu latră, şi ei sunt mai liniştiţi decât mine. Privesc de jur împrejur şi văd bezna pretutindeni. Toţi dorm. Nu adie nici vântul, nu văd nici stele, nici Luna, nu plouă, nu huruie nicio maşină, niciun tramvai şi-mi vine să plâng. De ce? Nu vroiam eu linişte şi singurătate? Ei uite, o am!

Gata, am auzit nişte frunze căzând din pom, am auzit câţiva stropi de apă prelingându-se  pe acoperiş, am auzit un motor huruind pe strazi. Dar au trecut şi liniştea şi frigul au rămas.

Iar merg acolo! Nu mai vreau! Nu mai vreau acolo! “Acolo” îmi mănâncă frumuseţea spirituală, veselia, frumuseţea fizică, mentală, dorinţa, plăcerea. Acolo nu e locul meu, nu e lumea mea. Nu mai vreau acolo! Ajutor!!!

Patafizica unei proaste

Acest articol este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, întroduceţi parola dvs. în casetă de mai jos.

Parolă:

Imi place si nu-mi place

Pana nu de mult consideram somnul pierdere de vreme pentru ca imi ajungeau cele cateva ore dormite, iar timpul ramas imi placea sa-l petrec doar cu mine si cu calculatorul, insa cand reuseam sa dorm, visam frumos. Visele imi erau frumoase si le asteptam cu drag, de fiecare data. Acum somnul e mult prea putin, il apreciez mai mult, dar…dar atunci cand ma bucur de el imi lipsesc minunatele mele vise. Unde sunt? Creierul meu e surmenat. Haha, e bolnav psihic. Visez ca-mi las micuta plangand, singura in casa, visez halci de carne… Doamne, ce vise am! Nu mai vreau!

*

Azi dimineata devreme, cerul era atat de senin, iar luna stralucea cu putere incat puteam vedea puzderia de stele ce ar fi putut sa-mi imbunatateasca starea de spirit. Altadata as fi ramas cu ochii pironiti pe cer si le-as fi dat nume tuturor stelelor ce-mi sunt atat de dragi. Le-as fi numit: dragostea mea, fluturasul meu, speranta mea, mangaierea mea s.a.m.d.; m-as fi lasat dusa cat mai departe si stiu sigur ca as fi reusit sa fiu acolo unde mi-as fi dorit. As fi calatorit chiar pe luna si de acolo as fi trimis bezele tuturor dragilor mei. Dar…dar astazi am fost nevoita doar sa le privesc si sa trec mai departe pasind in lumea care nu stie sa pastreze asemenea frumuseti, pasind in lumina civilizatiei ce ucide pe loc orice vis indraznet. Nu-mi place!

*

Uneori mi-e frica de caini. Trec pe langa ei si-mi impun sa nu-i bag in seama, adica sa ma prefac ca nu-mi e frica. Reusesc de fiecare data. Pe langa omul beat nu pot trece fara frica. Vai, cat sunt de urati alcoolicii! Sunt desfigurati la chip, sunt murdari, sunt violenti, duhnesc, sunt imprevizibili. Mi-e frica de fiecare data cand sunt aproape de ei, iar cand sunt la distanta ii privesc cu lehamite. Nu-mi plac!

*

Sotia unuia, deoparte, amanta altuia, de cealalta parte, discuta ca intre femei. Amanta spune:

- Eu m-am saturat! Daca ma vrea nu are decat sa divorteze! Ce, nu s-au mai vazut cazuri in care barbatul isi lasa sotia cu un copil si ia alta cu doi copii? Acasa la el merge ca la hotel. La mine mananca, la mine vine noaptea. Nevasta-sa mai e si nebuna. A zis ca daca afla cine ii e amanta baga cutitul in ea. Zi si tu, nu e nebuna?

-Cati ani are copilul, intreaba sotia?

-5 ani!

-E micut, are nevoie de tata.

-Da, cica, copilul lui nu poate trai fara ambii parinti! Da’ si eu cat timp sa mai stau asa incurcata? Pe mine nu ma intereseaza!

Sotia nu e straina de o situatie asemanatoare. Ce sa-i spuna amicei ei, amanta?

RACNET

Imi umflu pieptul si inspir cu puterea uraganului milioane de metri cub de aer si explodez in miliarde de farame incarcate negativ. Imi deschid larg gura cat craterul unui vulcan si racnesc imprastiind in suvoi imens tipetele ce-mi sfasie pieptul, ucigand cu decibelii zgomotosi umbrele negre ale deziluziei. Imi intind uriasele aripi si-mi iau elan energic inspre soare doar ca apoi sa-mi dau drumul cu viteza sunetului, in plonjon spre pamantul deschis si dornic sa ma primeasca.

Nu am gresit cu nimic!

11.09.2007

Sunt mediocra?

Bine, fie!

Lumea asta se imparte in mii de categorii: buni si rai, frumosi si urati, saraci si bogati, culti si inculti, destepti si prosti, talentati si mediocri, harnici si lenesi,credinciosi si atei, aberanti si logici, nostimi si plictisitori, grijulii si nepasatori si putem continua la nesfarsit. Ne regasim in toate categoriile, de o parte sau de alta a clasamentului. Despre o singura categorie(de fapt o jumatate a ei) vreau sa vorbesc, si anume despre mediocritate.

Din totdeauna m-am incadrat in aceasta categorie. Mi-e rusine sa spun asta, dar o fac pentru ca observ la fiecare pas ca nu am ce sa ofer. Nu e suficienta nici una din calitatile ce le-oi avea (am vrut sa le enumar, dar nu le gasesc), daca nu indeplinesc una singura. UNA, oricare ar fi ea, ceruta de imprejurari.

Ce m-a enervat maica-mea, ieri! Nu-mi pot lua gandul de la asta nici acum cand trebuie sa scriu despre altceva, dar are totusi o mica legatura cu subiectul, pentru ca e prima vinovata de starea mea actuala. Ar fi putut fi alta daca nu s-ar fi maturizat si apoi imbatranit degeaba. Spuneti ce vreti, dar multe acuze am sa-i aduc mamei! Auzi, intrebare! Dupa treizeci si… de ani ma suna sa ma intrebe ce am impotriva ei? Pfiu….!

Deci, mediocritatea…persoana lipsita de calitati (intelectuale) deosebite (dex).

Dar stiti ceva? Citesc despre mediocritate si nu ma regasesc.  Exemple:

” Unul din semnele mediocritatii sufletului este faptul de a povesti tordeauna ceva”

La Bruyere

“Este un mare semn de mediocritate, daca lauda ta ramane totdeauna moderata”

Vauvernagues

“Marimea nu se sfieste sa mearga cu putinatatea. Mediocritatea se tine deoparte.”

Tagore

“Cea mai mare consolare a mediocrilor este ca geniul n-ar fi nemuritor”

Goethe

“A fi incapabil de entuziasm este un semn de mediocritate”

Si totusi… poate aici…

” Nu trebuie sa fi trist ca nu ai fost remarcat. Trebuie sa fi trist ca nu ai facut nimic remarcabil”

Confucius

Si putin umor:

“Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa iti mearga mintea”

G. Brassene

“E loc sub soare pentru toata lumea, mai ales ca lumea vrea sa stea la umbra”

J. Renard

Simt si traiesc multe, dar nu stiu sa le exprim. In asta consta mediocritatea mea.

Acum sunt sigura. Sunt!

28.iul.2007

Ma enerveaza!

Sunt nervoasa, irascibila, iritata, nevricoasa, necajita, surescitata, chiar daca toate inseamna acelasi lucru. Un singur motiv am, dar nenorocita asta de stare ricoseaza si in cele mai bune intentii. Ma enerveaza rau de tot romanul “De veghe in lanul de secara”. Maaaama, da’ ce ma enerveaza! Ati mai vazut vreodata un pusti atat de plictisitor? Pai, la 17 ani ma maritam si ‘dezmaritam’ o data la trei saptamani, chefuiam in fiecare sambata si frecventam cu drag localurile din Timi. Ce enervant e pustiul asta! Se mai joaca cu nervii mei vreo 60 de pagini. E prima carte jalnica pe care o citesc pana la capat in speranta ca se va intampla ceva interesant, pana la urma. O face cu vre-una, ori se inroleaza in armata, ori se sinucide, ceva acolo? Astia de la Polirom poarta vina chinului meu. De cand astept comanda aia!

*

Ma mai enerveaza cliseele in care el si ea, neaparat adulti, alearga de nebuni printre pomi in timp ce sentimentele din pantaloni se zvarcolesc. Sa-i zica lui cutu ca in momentele alea le arde de alergat asa de sanchi (sau sanki).

Vezi clipul lui Enrique Iglesias.

*

Ma enerveaza ca vreau sa ma imbat, dar nu am curaj; ma enerveaza ca ascult aceeasi melodie de sute de ori; ma enerveaza ca vreau sa zbor, dar nu pot; ma enerveaza ca nu respir acelasi aer cu al lui …

*

Ma enerveaza ca oamenii se imbolnavesc. Imi vine sa urc pe cea mai inalta cladire din lume si sa strig: Nu mai poooooooooooooooot!

Nu imi vedeti lacrimile, dar le ajuta a dracu’ de tare melodia asta.

Cateva zile voi fi in moarte clinica, poate voi reusi o decorporalizare si sufletele noastre se vor intalni in acel loc stiut doar de noi, unde linistea si singuratatea ne sunt complici.

04.07.2007

Plang

Astazi am trecut spre extrema cealalta a caracterului meu. Sunt intunecata precum vremea de acum din Timi si inabordabila. Nu mi-a facut nimeni nimic (poate de aia?), nu sunt suparata pe nimeni, mai mult decat am fost pana acum. Specific mie, trebuie sa las loc de oare… Oare pot sa ma imbolnavesc daca continui in felul asta? Nu ma refer la starea de acum ci la o problema veche, foarte veche, foarte- foarte veche…Se incadreaza in cincinalul asta, dar problema e majora si a devenit prin natura ei, antica. Imi vine sa plang si chiar o fac. Chiar acum. Ce pot face?

Plang… Plang… Plang…

Oare chiar ma pot imbolnavi?

04.08.2007